Vv - Zz



song 1789

Va fi bucurie pentru toţi aceia,
Cei ce azi cu lacrimi pun sămânţa lor;
Numai dacă de la Domnul au sămânţa,
Căci de snopi numai-atunci bucura-se-vor!

Cor:
/: Snopi aduce-vor :/
Cei ce azi cu lacrimi pun sămânţa lor!
/: Snopi aduce-vor :/
Sus în cer gusta-vor bucuria lor.

Puneţi dimineaţa-a cerului sămânţă,
Nu-ncetaţi şi de-ar fi chiar la miez de zi;
Semănaţi şi dacă s-apropie seara,
Că-n sfârşit un mare seceriş va fi.

Semănaţi în inimi şi de-ar fi ca drumul,
Ori pietros pământul, unde semănaţi,
Totuşi vor cădea şi pe pământul cel bun
Şi-apoi din rod însutit voi veţi gusta.





song 1790
Va fi odat-o pace, pe veci netulburată,
Va crește-odată grâul ca cedrii din Liban;
Va fi odat-o turmă, din lumea asta toată,
/: Și mieii n-o sa aibă atunci nici un dușman. :/

Iubirea o sa aibă o patrie slăvită
În care Adevărul, doar El, va fi-Mpărat,
În care bucuria va fi desăvârsită
/: Și Domnul singur fi-va de-a pururi adorat! :/

Acum, mă rog cu frații, plângând cu frunți plecate,
Aici, stropind cu lacrimi atâtea căi de dor;
Acolo însa, toate, pe veci, vor fi uitate!
/: Ne vom scălda-n iubire, în veșnicul izvor. :/

O, viitor de aur, cuprinde-mă în tine,
Cu inima și ochii desprinși de tot ce-i jos!
Să ai, pe totdeauna, tot sufletul din mine,
/: Aprins ca o mireasmă, pe calea lui Hristos. :/




song 1791
Vai de cei nepăsători în Sion!
Vai de cei ce dorm în jug
Până dă rugina în plug,
Şi aduc foame, nu belşug în Sion!
Vai de cei ce strâng grămezi
Şi din câmp, şi din livezi,
Şi la sapă nu îi mai vezi în Sion!

Vai de cei nepăsători în Sion,
Şă îşi bea cupa până la fund
Şi pe urmă mulg şi tund în Sion!
Vai de cei care îşi închid
Uşa inimii cu zid
Şi apoi cântă ca David în Sion!

Vai de cei nepăsători în Sion!
Vai de cei cu gâtul lung,
Ce cu mir de preţ îl ung
Iar pe fraţii lor împung în Sion!
Vai de cei cu perne moi,
Care dorm în piei de oi
Nu ei nu vor fi cu noi în Sion!





song 1792

Valea umbrei morţii nu va mai fi,
Când Isus pe nori albi se va ivi,
Valea umbrei morţii nu va mai fi,
Acasă când vom sosi!

Cor:
/: Cu drag El ne va primi :/
Chiar şi cântul nostru se va-nnoi,
Când Domnul va reveni!

Spaima şi-ntristarea nu va mai fi,
Când Isus pe nori albi se va ivi.
Veselia ne va împrejmui,
Acasă când vom sosi!

Plânsul şi necazul nu vor mai fi,
Când Isus pe nori albi se va ivi.
Liniştea pe faţă se va vădi,
Şi pacea ne va-nsoţi!

Vor fi cânturi mari, vor fi bucurii,
Când Isus pe nori albi se va ivi.
Pe meleaguri de Paradis vom fi,
Şi pacea ne va-nsoţi!




song 1793

Valurile-s multe clipe de-ncercare
Ţinta noastră-i sus, noi nu vom dispera
Peste noi de-ar trece, El ne dă salvare
De valurile lumii El ne va scăpa.

Cor:
/: Cu steagul către ţintă
Hai cu toţi acum
Cu toţii să pornim la drum
Căci Domnul ne aşteaptă
Să ne bucurăm
În slava Lui cu toţii să intrăm. :/

Piedici cât de multe de-ar veni pe cale
Ţinta noastră-i sus, noi nu vom disprea
De va fi mai greu, cununa e mai mare
Mult mai mari puteri noi vom căpăta.

Să-ntărim cu toţii a dragostei cale
Ţinta noastră-i sus, noi nu vom dispera
Căci noi vom iubi şi ura va dispare
Căci noi cu Isus ne vom bucura.

Deci cu toţii să fim doar lumini pe cale
Ţinta noastră-i sus, noi nu vom dispera
Căci răsplata noastră-n ceruri este mare
Şi cu toţii astăzi să iubim ca fraţi.




song 1794

Va veni Domnul când nici nu o să ştii
Şi vei zbura sus în cer spre veşnicii
Eşti pregătit ca să zbori cu Duhul Sfânt?
Ai încheiat tu cu ceru-un legământ?

Refren:
Ziua nu-i departe, ia aminte soră, frate
Ziua aceea-i mai aprope-azi ca oricând
Dumnezeu aşteaptă şi răsplata va fi dreaptă
Nu uitaţi de mânturirea voastră-acum.

Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi
Veniţi cu toţi azi la El, fiţi fericiţi
Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc
El le dă viaţă prin harul Său ceresc.

Zilele trec ca şi gându-n veşnicii
Şi Dumnezeu aşteaptă ca să vii
Ziua de mâine poate nu-i a ta
Întoarce-te la credinţă, nu mai sta.




song 1795

Va veni o zi în care toţi aleşii Domnului
Vor cânta un imn de slavă Mielului
Ziua-aceea nu-i departe, pregătiţi-vă acum
Nu uitaţi să ziua-aceea e pe drum.

Refren:
Ce minune va fi când Domnul va veni
Toţi aleşii Domnului cu El vor fi
Vei şi tu acol´, la masa Domnului?
Pregăteşte-te căci ziua e pe drum.

După toată alergarea fericit vei fi şi tu
Vei primi cununa slavei lui Isus.
Deci grăbeşte-te acum până încă mai e har
Nu lăsa să treacă timpul în zadar.




song 1796
Văd Doamne chipul Tău Strălucitor
Şi-n stele sus şi-n soare şi în nor
Dar chipul Tău şi omul l-a purtat
În vremea când era nevinovat
Căci după chipul Tău Tu L-ai creeat
Să fie sfânt şi fără de păcat.

/: Omule nu întâmplarea
Ţi-a dat chipul minunat
Dumnezeu cu îndurarea 
El te-a binecuvântat ! :/

Văd Doamne Mâna Ta de Creeator
Şi-n văi adânci şi-n vârful munţilor
În piatra care scapără scântei
Şi în parfumul florilor de tei
În fagurul ce picură din roi
Căci le-ai creeat pe toate pentru noi.

Văd Doamne chipul Tău în adunări
Prin Duhul sfânt cu dar de vindecări
Tu locueşti în cerul stălucit
Dar vii şi lângă omul umilit
Ca să-l ridici din umilinţa lui 
Şi-n carul Mântuirii să îl sui.

Văd Mâna Ta,în fiecare zi, 
Şi-n răsărit,şi-n marele apus;
În stropul cel de rouă cristalin, 
Şi-n norii care,plini de apă,vin
Să cadă peste lutul frământat, 
Să crească rodul binecuvântat !





song 1797

1. Văd peste zi și noapte, Isuse chipul Tău
Și mă întreb: "O, Doamne, ce fel de trai duc eu?"

R: O, Doamne-n întregime, pe veci eu sunt al Tău
Nu pot trai făr' tine, Isuse , Domnul meu!

2. O Doamne,-n întregime, pe veci eu sunt al Tău.
Produc amărăciune și chin făr' de folos.

3. M-am tânguit adesea când rele am făcut.
Isus acuma însă de pace m-a umplut.

4. Mereu de-i zi sau noapte în mine-I chipul Tău.
Și spun cu bucurie Isuse, sunt al Tău.




song 1798

Vă las Pacea Mea şi vă dau Pacea mea,
Nu aşa cum poate lumea să o dea .
Vă dau pacea ce-ntrece orice înţelegere!
Pacea este-n Mine !

Lasa Pacea Ta,peste viaţa mea
Numai Tu poţi să-mi alungi neliniştea,
Dă-mi pacea care-ntrece orice înţelegere,
Dă-mi pacea ta Doamne!

Vă las Pacea Mea şi vă dau Pacea Mea
Nu aşa cum poate lumea să o dea,
Vă dau Pacea ce-ntrece orice înţelegere,
Pacea este-n Mine !

În orice clip-a zilei,Domnul e cu mine,
În orice clip-a zilei,ca să-mi facă bine,
În El am găsit Pace,El e Pace
Pacea care întrece,orice înţelegere.




song 1799

Vă iubim cu iubirea lui Isus, 
Vă iubim cu iubirea lui Isus.
Noi vedem în voi gloria Regelui
Şi vă iubim cu iubirea lui Isus.

Dragostea ce ne-a dat-o Dumnezeu
Se arată pe tine, dragul meu.
Şi privindu-te zăresc pe chipul tău
Dragostea ce ne-a dat-o Dumnezeu.




song 1800

Văzut-ai tu cum trece vremea 
În valuri repezi ne'ncetat?
Se duce-ntruna ca scânteia, 
Ca valul neânduplecat.

Cor: 
Se duce vremea, se duce-ntruna. 
Iar tu rămâi în stare rea.
Se duce vremea, se duce-ntruna; 
Deci, folosește-te de ea!

Trecut-au veacuri ca și-o umbră 
Și chiar popoare rând pe rând,
S-au dus si ale noastre nume 
Într-un adânc fără de fund.

Dacă s-au dus acestea toate, 
Mult nu va trece si-n curând
Te-i duce și tu ca și-o noapte 
Și vei intra într-un mormânt.

Să prinzi prilejul chiar acuma! 
Predă-te azi lui Dumnezeu,
Căci El, la noi, din cer trimise 
Mântuitor pe Fiul Său!

El, în iubirea Lui cea mare, 
S-a coborât din slava Sa;
De bună voie, S-a dat mortii 
Pe cruce pentru vina ta.

Iar azi întinde cu blândețe 
Isus, străpunsă mâna Sa.
Vă cheama azi pe toti pierduții
Veniți, primiți iertarea Sa!

song 1801
1.Veghează-n zori, când ziua-abia zâmbeşte,
Când totul este iar înviorat.
În tine poate încă dăinuieşte
Vreo umbră neagră, umbră de păcat.

Iar în amurg, când totul se-odihneşte,
Tu-ndreaptă-ţi gândul iarăşi spre Isus.
Îi cântă slavă şi Îi mulţumeşte:
Pe-a Lui cărare Domnul iarăşi te-a adus.

2.Şi la amiaz’, în munca grea se-odihneşte,
Şi în vâltoarea ei tu să veghezi;
Iar când te rogi, dorind puterea milei,
Doar în Isus mereu să te încrezi!

3.Veghează-n orice clipă-a vieţii tale,
Chiar şi atunci când totul e senin,
Căci firea ta e rea din cale-afară
Şi-n jurul tău e un duşman hain.





song 1802

Vei reveni, Isuse, curând Te vom vedea;
Tu vii să Îţi iei Mireasa, să o duci în slava Ta.
Tu vii, săltând pe dealuri, Tu vii, pe munţi sărind.
Îţi recunoaştem glasul şi paşii Tăi venind.

Răsună glasul veşnic, să audă omenirea…
Salutul: „Maranata!” rostiţi-l tot mai clar!
Să ridicăm privirea, e aproape izbăvirea!
Mereu răsună gongul: „O, vino, Doamne, iar!”

Străjerii de pe turnuri privesc în depărtări,
Zăresc cum se ridică nori negri dinspre zări.
Noi ştim că e aproape azi clipa de plecat;
Orice ar veni, Isuse, Tu vii! Ce minunat!…

Sunt vremuri tot mai grele, e timpul pe sfârşit;
Sunt zile tot mai rele, cum este profeţit.
Sunt semne care strigă mereu şi prevestesc:
”E vremea revenirii, slăvite Domn ceresc!”





song 1803

Vei secera cândva din ceea ce-ai sădit
Căci Domnul ţi-a dat daruri
Ca unelte de muncit
Nu sta nepăsător, ci fii un vrednic lucrător
Trăind după al Său Cuvânt
Cârmuit de Duhul Sfânt
Doar atuncea pururea vei fii
Cu El în veşnicii.

Să nu încetezi să lucri
Fii harnic lucrător
Căci Domnul răsplăteşte
Chiar cel mai mic popor
Şi în dragoste creştină
Slujeşte sfinţilor
Fă bine tuturor.

Chiar dacă Domnul tace
El nu te va lăsa
Şi nu te părăseşte
Ci stă la dreapta ta.
Iar binecuvântarea
El o va revărsa
Nicicând nu te-ar uita.




song 1804
Vei veni, Isuse, ştiu că vei veni
Şi pe nori cu slavă Tu vei răsări,
Mare va fi ziua când ai să cobori,
Sărbătoarea celor fără sărbători.

Plâng în strâmtorare toţi copii Tăi
Alungaţi de lume şi de oameni răi.
Suspinând Te cheamă bieţii asupriţi,
Tu, dreptatea celor neîndreptăţiţi.

Mare-i jalea celor care gem şi plâmng
Şi-n amare lacrimi chinul lor si-l frâng.
Aşteptându-ţi ziua când ai să revii,
Bucuria celor fără bucurii.

Cad sub greul crucii mii de oropsiţi,
Veşnic fără milă, veşnic prigoniţi;
Şi aşteaptă, Doamne, ziua Ta cu dor,
Ajutorul celor fără ajutor.

Gem pe drumuri grele bieţii Tăi copii
Şi cu dor Te cheamă aşteptând să vii,
Să le ungi în suflet multele dureri,
Mângâierea celor fără mângâieri.




song 1805

Venea, pe-o iarbă mătăsoasă,
Un voievod, plângând, spre casă, cu mult amar;
/: Pierduse-o oaie prin câmpie
Și vântul prinse, cu urgie, să sufle iar. :/

Pe fața Prințului ce vine
Ca și o stea din zări senine, se văd lumini,
/: Iar fruntea Lui părea brăzdată
De o durere prea ciudată, de niște spini. :/

Și când, oprindu-mă în cale,
L-am întrebat atunci, pe vale, de ce e trist,
/: O șoaptă mi-a venit din slavă,
Ca un suspin dintr-o dumbravă: „Nu știi? E Crist! :/

El căuta mereu prin lume,
Prin gropi, pe dealuri fără nume, oița Lui;
/: Nimic, nimic, nu-L fericește
Decât oița de-o găseste... oița Lui! :/




song 1806

Venim în a Ta prezenţă,
Cu toţi să îţi cântăm,
Un cântec de mărire,
Şi venim să ne-nchinăm.
Ne-ai dat o viaţă nouă,
Să putem să Te iubim,
Venim cu mulţumire,
O, Doamne, Te iubim!

Tu eşti Tatăl Creaţiunii,
Mielul Sfânt ce-ai înviat,
Eşti singurul ce-ai biruit,
Şi mormântu’ ai lepădat.
Tu pe toţi ne-ai eliberat,
De la moarte şi ne-ai dat, 
Libertatea să venim,
Ca-n prezenţa Ta să fim...




song 1807

Venim la poala crucii Tale
Venim să-Ţi cerem îndurare
Venim din beznă şi nevoi
Întinde-Ţi mâna Doamne peste noi.

|: Cu fruntea la pământ cu inima zdrobită
Îţi cerem, Doamne azi. putere înoită. :|

Căci fără Duăhul Tău suntem tot pământeşti
Ajutăne ca să trăim aşa cum Tu doreşti
Noi vrem cu cinste să purtăm în lume orişicând
Chipul Tău, iubirea Ta, aici pe pământ.

Ce mare har s-avem în dar iertare
Să ştim că vina noastră ai plătit
În suflet ne a-duci raze de soare
O, Doamne, fii slăvit!





song 1808
Venim la Tine Doamne
O cântare să-Ţi cântăm
De laudă şi mărire, să Te binecuvântăm.
Tu dai sens vieţii noastre
Şi dragoste ne dai
Iar noi cu mulţumire îţi dăm toată inima.

Tu eşti creatorul nostru,
Divinul Miel pe tron,
Tu eşti Cel ce-ai înviat
Lăsând mormântul gol!
Şi Tu ne-ai eliberat,
Păcate ne-ai iertat
De aceea Îţi cântăm,
Zi şi noapte Te lăudăm!




song 1809

Venim ‘naintea Ta cu jertfa cea mai sfântă
Cu-ntreagă inima ce de iubire cântă
A noastre mâini în sus spre Tine le-nălţăm
Tu să primeşti Isus cântarea ce-o cântăm!

Cor:
Îţi vom cânta cântări de mulţumire
Şi vom slăvi pe veci Numele Tău
Vom înălţa a noastră proslăvire
Cât vom trăi Te vom lăuda mereu.

Genunchii ni-i plecăm în Numele Tău Sfânt
Şi har noi aşteptăm cu ochii lăcrimând
Să ne vorbeşti acum cu glas mângâietor
Poporul Tău cel scump îţi cere ajutor.

Genunchi ni-i plecăm în Numele Tău Sfânt
Şi har noi aşteptăm cu ochii lăcrimând
A noastre mâini în sus spre Tien le-nălţăm
Tu să primeşti Isus cântarea ce-o cântăm!





song 1810
Venind la Regele iudeu,
Isaia murmura cu jale:
„Aşa vorbeşte Dumnezeu:
Fă rânduială casei tale,
Căci vei fi dus, din patul tău,
Jos, în ţărâna cea din vale!”

Iar regele s-a întors plângând
Şi a zis, cu faţa la perete:
„Tu ştii, Părinte bun şi sfânt,
Că Tu mi-ai pus pe mâini pecete,
Că am umblat curat şi blând,
Şi nu au fost patimi să mă îmbete…”

Văzând Stăpânul cel suprem
Acele lacrimi umile,
El, Care ştie că suntem
Doar umbre pale şi fragile,
I-a prelungit al vieţii ghem
Cu cinsprezece ani de zile.

Şi dacă mult s-a bucurat
De ani aceştia Ezechia,
Strigaţi cu toţi în lung şi în lat
Şi daţi de veste bucuria,
Că, iată, nouă ni s-a dat
Nu câţiva ani, ci veşnicia!




song 1811
Venirea Lui, a Domnului, /: e-aproape :/
O clipă mai este acum /: din noapte :/
/: Zorile apar, razele răsar,  Ziua minunată vine!
Nu mai este mult, plânsul cel amar
A trecut, căci Domnul vine! :/

Din cer la noi, a-Sale oi, /: El vine :/
Ca să ne duca-n slava Sa, /: la Sine... :/
/: Blăndule Păstor, Te-așteptăm cu dor
Să ne duci în cer la Tine!
La izvoare reci, scumpe Salvator,
Durerea să mi se aline! :/

Ne pregătim, gata să fim, cu haina curată;
În candela, neâncetat uleiul să ardă!
/: Cu mijlocu-ncins, arde-vom nestins,  Cu făcliile aprinse,
Negurile reci, de pe-ntreg cuprins
Vor dispare toate-nvinse... :/

Te așteptăm, Te adoram, /: Isuse! :/
Păstor iubit, du-ne acasă /: la Tine :/
/:Cand ai sa rasuni, popor sa-Ți aduni, 
Scoală-ne din ațipire!
Cu toți cei aleși, Doamne, să ne pui
La dreapta, iubite Mire :/




song 1812

Venit din cer un Copil, de slava Lui S-a dezbrăcat
Şi nu slujit, ci slujind viaţa pentru noi Şi-a dat. 

R : E-al nostru Domn, Serv-Împărat
Şi El ne cheamă să-L urmăm,
Să-I dăm viaţa jertfă zi de zi,
Spre slava Lui să o-nchinăm !

În Ghetsimani, părăsit, purtând povara noastră grea
Lui Dumnezeu S-a rugat: „Nu voia Mea, ci voia Ta!”

Priveşte rănile Lui cum ne vorbesc de jertfa Sa;
Cât de adânc S-a smerit să ne arate dragostea.

Deci să-nvăţăm să slujim, făcându-L Domn în temple vii;
Slujind ca robi tuturor, prin toate Lui Îi vom servi.




song 1813

1.Veniţi căci vreau a spune 
Ce face Dumnezeu; 
Voi, sufletelor bune 
Cântaţi cum cânt şi eu! 
V-o spun cu bucurie: 
Azi am Mântuitor, 
Şi ce mi-a dat El mie 
El dat-a tuturor. 

Veniţi, căci vreau a spune
Ce face Dumnezeu,
Voi, sufletelor bune,
Cântaţi cum cânt şi eu!

2.Nu poate fi mai mare 
Minune jos, nici sus, 
Decât că fiecare  
Trăieşte prin Isus! 
Eram pierdut, şi morţii 
Ne dasem tu şi eu; 
Azi, renăscuţi cu toţii, 
Mărim pe Dumnezeu! 

3.O spun şi-mi place-a spune 
Şi n-aş mai termina, 
Cântarea-mi să răsune, 
S-audă cine vrea; 
Şi cine auzi-va, 
Întoarcă-se 'napoi, 
Odihnă el găsi-va 
De va cânta cu noi! 




song 1814

Veniţi, că totul îi pregătit la marea sărbătoare!
Prin porţi deschise a năvălit lumina Lui de soare.
O, suflete, priveşte în sus la slava blândului Isus,
Găseşte-ţi mângâierea!

De ce să rătăceşti pribeag pe atâtea căi străine
Şi sufletul să îl chinuieşti cu un foc ce arde în tine?!
Gândeşte-te la starea ta, apleacă-te smerit şi bea
Din limpede fântână!

O, Doamne, cum să mai amân cereasca Ta îndurare
Şi mila, şi răbdarea Ta, şi blânda Ta chemare?!
Cu sufletul împovărat, cu întregul cuget aplecat,
Mă închin de-a pururi Ţie!




song 1815

Veniţi, cântaţi bunătatea Lui,
Veniţi, cântaţi măreţia Lui.

Pân' la nori se înalţă slava,
Pân' la munţi credincioşia Lui,
Ca un zid este dreptatea Lui.

Veniţi, cântaţi măreţia Lui.





song 1816

Veniţi, cântaţi că Dumnezeu mult ne-a iubit:
Săltaţi cu toţi că-n harul Său El ne-a iubit,
Din somnul morţii vă sculaţi, mila'ndurarea Lui cântaţi,
În harul Său vă bucuraţi, El ne-a iubit.

    El ne-a iubit, El ne-a iubit, 
    Veniţi, cântaţi că Dumnezeu  mult ne-a iubit.

Vestiţi lumii că Dumnezeu mult ne-a iubit;
El a venit din cerul Său că ne-a iubit.
Domnul Isus s-a întrupat şi pentru noi mult a răbdat;
Suntem prin har pe veci salvaţi! El ne-a iubit.

Săltaţi voi cei  rascumpăraţi  că ne-a iubit;
Pe Domnul slavei lăudaţi  că ne-a iubit.
El este Soare minunat, Mântuitor glorificat, 
Atotputernic Împărat! El ne-a iubit.




song 1817

Veniţi creştini la rugăciune
În casa Domnului Preasfânt,
Veniţi creştini, plecaţi genunchii
Şi fruntea voastră la pământ.

"Veniţi cei osteniţi la Mine,
Cei osteniţi şi apăsaţi.
Odihnă, pacea Mea cea Sfântă
Şi mângâiere-o să aflaţi".

Răsună munţi, răsună dealuri,
Pământu-ntreg de glasul Sfânt.
Se pleacă-n faţa Lui natura
Văzduhul tot, cu nori şi vânt.

Dar omul, singura făptură,
Împodobit cu chip ceresc,
Azi nu mai vrea să ia aminte
La glasul cel Dumnezeiesc.

Creştinii noştri din vechime
Pe sub pământ zideau altar,
Şi pe furiş, la miez de noapte,
Mergeau cu toţii la-nchint.

Azi stau locaşurile sfinte
Pe înălţimi strălucitoare,
Dar câţi creştini le calcă pragul
În zilele de sărbătoare?

Azi, masa Domnului e-ntinsă,
Dar cei poftiţi nu vin la ea;
Ei n-aud glasul Lui ce strigă:
"Veniţi, creştini la masa Mea!"

Veniţi, veniţi cu umilinţă
În faţa Sfântului Altar,
Veniţi să dezbrăcăm păcatul,
Şi să primim al milei har!




song 1818

1.Veniti, Eu vă voi spune ce Domnul mi-a făcut,
Voi, ce de El vă temeți, veniți cu gând plăcut.
Cu dragoste voi spune că Domnul e al meu
Și cânt de bucurie: eu sunt pe veci al Său.

R: Veniți, eu vă voi spune ce Domnul mi-a făcut
Voi, ce de El vă temeți, veniți cu gând plăcut.

2.Veniți, eu vă voi spune de darul lui Isus,
Acum am viața nouă fiind născut de sus.
Eram pierdut în lume, la moarte condamnat,
Dar am primit alt nume; pe veci eu sunt salvat.

3.Veniți, eu vă voi spune cum Domnul m-a iertat
Când disperat și singur la El am alergat;
Și toți acei ce astăzi la El se vor grăbi,
Iertare de păcate și pacea vor primi.





song 1819
1.Veniți la adunare, o, fraților iubiți!
Cu sufletele pline de dragoste, veniți!

2.Nimic nu vă oprească de-a alerga mereu;
Acolo unde-i Domnul, aș vrea să fiu și eu!

3.Veniți, acolo unde copiii Lui se strâng
Și-n jurul crucii Sale se bucură și plâng!

4.Veniți, unde răsună Cuvântul Lui cel sfânt!
Căci nici un loc mai dulce, nu e pe-acest pământ.

5.În Domnul să ne strângem, de El să ne-alipim
Și din Cuvântul vieții mereu să ne hrănim!

6.În jurul crucii Sale, să ne-adunăm mereu
Și să-L slăvim, de-a pururi, pe Domnul Dumnezeu!





song 1820

Veniți la Isus, voi dragi copilași,
Căci Isus pe toți vă iubește,
Lui să vă închinați, iubiți îngerași,
Căci El ascultare dorește!

/:Veniți voi copii, căci Isus vă cheamă,
Săraci, orfani, oricine-ați fi,
Veniți la Isus, că-n brațu-i de mamă,
Găsi-veți sfinte bucurii!:/

Ferice de acel acel ce are părinți,
Și cu-a lui purtare-i cinstește,
Ce-n rugă mereu cu lacrimi fierbinți,
Cu dragoste îi amintește!

Știați, voi, copii, că-n cer zi de zi,
Există un ochi ce veghează,
Un soare preasfânt ce din veșnicii,
Cu dragoste vă luminează!

Și Isus fost ca și voi, copii,
Exemplu în vorbe, și-n purtare,
Supus ca un miel, smerit și umil,
Un sfânt model de ascultare!





song 1821

Veniţi, la lucru să intrăm în via Domnului.
Cuvântul Sfânt să-l semănăm pe dealuri şi prin văi
Aicea jos cel rău, viclean, pe mulţi îi chinuie,
Dar totdeauna-nvins a fost: credinţa biruie!

Cor:
/: Doar prin credinţă-nvingi :/
Tu, credinţă, tare eşti, păcatul biruieşti!

Domn şi Mântuitor avem pe Fiul – Dumnezeu
În orice loc ne îndreptăm vedem noi lucrul Său.
Această veste-a strălucit şi noapte-a alungat.
O, câţi martiri, cu mult curaj, crezând, au biruit!

Suntem prea slabi în încercări, ispite vin mereu.
Crezând în El vom birui, cu noi e Dumnezeu!
Cel ce al mântuirii coif mereu îl va purta,
Biruitor, ne-nvins va fi în toată viaţa sa.




song 1822

Veniţi la Mine, voi trudiţi şi-mpovăraţi!
Odihnă veţi afla.
Veniţi la Mine, luaţi jugul Meu
Căci el nu este greu.

/: De ce mai amâni? Da, de ce?
Sfârşitul e-aproape, nu amâna!
De ce mai amâni? Poate la noapte
Isus va veni, unde vei fi? Nu amâna! :/

Te-ndeamnă azi al tău Mântuitor
Să-ţi dea El ajutor,
Căci sarcina ta este foarte grea,
Nu poţi merge aşa.

Isus te cheamă şi pe tine azi,
Să scapi de-orice necaz.
Ţi-a pregătit un loc frumos nespus,
Acolo în Cer, Sus.

Din lume eşti chemat să vii la El,
La blândul Mieluşel.
Grăbeşte-te, nu-ntârzia deloc,
Să scapi de Iad şi foc!

Isus te cheamă azi să vii la El,
Să fii şi tu un miel,
Căci El este Păstoru tuturor
Şi-ţi vine-n ajutor.





song 1823

Veniţi, priviţi pe Domnul nostru 
Pe cruce răstignit de noi.
El suferă dispreţ şi moarte,
Cu trupul frânt, de tot zdrobit.

Refren:
El pentru noi pe cruce-a for pus,
Suferit-a pentru noi;
Deci, strânşi în scumpu-i Nume acum,
Să-L preamărim,  cântându-I toţi!

Priviţi-I fruntea-ncununată
Cu spini ce-o fac să sângere!
Ostaşii greu  Îl pălmuiesc toţi,
Iar El se roagă pentru ei.

Priviţi-I mâinile străpunse
De cuiele bătute-adânc!
Din coastă sânge, apă curge,
Iertare, pace dând la toţi.

Şi când a zis Isus: Mi-e sete,
La noi toţi S-a gândit atunci,
De noi de toţi îi era sete,
Voia ca noi să fim  ai Lui.

Şi aând osânda El purtat-a,
De care vrednici noi eram,
Strigat-a: Dumnezeul meu, o, 
De ce m-ai părăsit, de ce?

Sfârşitu-s-a acuma totul!
Păcatul ispăşit a fost,
Eu Ţie, Tată. Îmi dau duhul,
A zis, şi capul şi-a plecat.

Pe cruce pentru noi murit-a
Ca să ne scape de păcat,
De-aceea azi slăvim din inimi
Pe Cel ce pentru noi S-a dat.





song 1824

1. Veniţi să cântăm laudă lui Isus
Şi să ne-nchinăm Regelui de sus
Lui să-I dăm onoare şi toţi să-L slăvim
În a Sa splendoare, pe El să-L mărim.

Veniţi să cântăm spre slava Domnului
Şi să ne-nchinăm numelui Său cel Sfânt
El ne-a eliberat din iad ne-a ridicat
Aleluia, în veci fii lăudat.

2. Vorbiţi de-al Său har, vestiţi mila Sa
Şi cum pe Calvar şi-a dat viaţa
Pe noi să ne scape de veşnicul chin
Făcându-ne parte din harul divin.

3. O, Doamne-ndurat noi toţi te lăudăm
Şi din simţ curat Ţie îţi cântăm
Căci a Ta iubire un sfânt legământ
Crează-n frăţire prin Duhul cel Sfânt. 





song 1825
/: Veniţi să Îi mulţumim,
Veniţi să Îl preamărim
Pe Cel Atotputernic,
Dumnezeu minunat! :/

Când sunt slab, El e tare,
Când sunt mic, El e mare,
Zi de zi prezenţa Lui
O simt în viaţa mea;
De aceea acum să Îi cântăm,
Al Său Nume să-nălţăm
Şi pe Isus să­L preamărim cu toţi!

/: Daţi Domnului mulţumiri,
Daţi laudă Celui Sfânt;
Daţi slavă căci pe cruce
Fiul Său a fost dat. :/

Cel slab zice acum: „Eu tare sunt“,
Şi săracul: „Sunt bogat“
Căci Fiul Său pe cruce a fost dat;
De aceea acum să Îi cântăm, 
Al Său Nume să-nălţăm
Şi pe Isus să­L preamărim cu toţi! Veniţi!




song 1826

Veniţi şi nu vă temeţi,
Demonii vor fugi,
Puterea numelui lui Isus
Ne dă victorie.
Prin El stăm în picioare
Şi azi vom birui,
Prin sângele Său sfânt ce-a curs 
Pentru noi pe Calvar.

Lăudaţi numele lui Isus,
Lăudaţi tot ce a făcut!
Îl lăudaţi cu cântări de slavă!
Te bucură în El, Israele!

În numele lui Isus
Sunt liberi cei robiţi,
El vindecă bolnavii,
Sărmanii-s mântuiţi.
A rupt puterea morţii
Şi liberi noi suntem,
Căci Isus azi trăieşte,
Eu liber sunt deplin.





song 1827

Veniţi, voi, ceruri largi şi spuneţi
Acelor ce nu cred din noi.
Cine v-a-ntins peste adâncuri
Şi Cine-i mai presus de voi?

Şi spuneţi şi spuneţi mereu:
“E-un sfânt şi-un etern Dumnezeu!”

Veniţi, voi, ape mari şi spuneţi
A cui putere v-a făcut?
Şi Cine v-a-nsemnat hotarul
Şi ţărmuri de netrecut?

Veniţi, voi, tunete şi vânturi
Şi spuneţi şi voi tuturor:
“A’ cui puteri vă duc pe-ntinderi
Şi cui se-nalţă-al vostru cor?

Veniţi voi, morţii fără număr
Şi spuneţi toţi cutremuraţi
A cui e legea ce va-nchide
În locul unde asteptaţi?

Veniţi, voi, taine-abea ivite
Din numărul nebănuit.
Şi spuneţi cui doar vă descopăr
Ce-nteţepciune v-a-ntocmit?

Veniţi, voi, stele şi morminte
De după care nu ştim ce-i.
Şi spuneţi, să cunoască lumea
Că Dumnezeu e Tatăl ei!




song 1828

Vesel saltă clocoteşte
Mumurând pe lângă stânci
Şi grăbit se prăvăleşte
Pârâiaşu-n văi adânci.

Cor
Mult îmi place pârâu, pârâu de munte
Apă rece din izvor curat.
Pentru Tine-nalţ voios într-una
Slavă Cui mi te-a creat !

Vezi cum pasărea s-adapă
Din izvor răcoritor.
Şi deşi bea numai apă
Cântă-aşa veselitor.

Cine vrea să mă golească
Un pahar rãcoritor.
Numai să nu am trăiască
Traiul sãu umilitor.

Apa mişcã lumea toată
Şi la cei ce beau din ea
Le dă viaţă, sănătate
Apa-i băutura mea.





song 1829

Vezi cum dispar de pe cer mii de stele
Când zorii zilei în zare apar,
Eşti trecător pe pământ ca şi ele,
Dar ce ai făcut pentru Domnul va sta!

Cor
Asta rămâne, nu veştejeşte,
Ce ai făcut pentru Domnul va sta!
Căci vei pleca, toate aici vor rămâne,
Dar ce ai făcut pentru Domnul va sta!

Tu vei lucra, altul va strânge rodul.
Timpul va trece şi vei fi uitat.
Vei semăna, altul va strânge snopul,
Dar ce ai făcut pentru Domnul va sta!

Rob credincios, în măreaţa lucrare,
Sub grele sarcini nicicând nu ai cedat.
Tu vei primi sus în cer răsplătire,
Veşnic va sta ce în iubire ai lucrat.

Plata cerească cea nemăsurată
Primi-vor robii de la Împărat.
Cei credincioşi vor ajunge în slavă,
Domnul nu uită ce ei au lucrat.




song 1830

Vezi cum se roagă Isus pentru mine?
El mult mă iubeşte deşi­s păcătos,
Şi ruga­I ascultă cerescul Părinte.
O, vino, dar, şi te închină voios! 

Mă rog pentru tine x3
Mă rog ne­ncetat!

Pacea Lui sfântă îmi dă bucurie;
De ea altădată nimic nu ştiam.
Iar Cel ce în dar pacea Sa îmi dă mie
Şi ţie­ţi oferă al păcii balsam.

Domnul, Părintele meu, nu mă lasă
Cuvântu­ndurării Lui stă neclintit;
Curând voi intra în cetatea cerească,
O, vino cu mine şi fii fericit!

Eşti mântuit, deci slăveşte­L pe Domnul
Şi spune că El e al tău Salvator,
Te roagă fierbinte oricând şi­n tot locul,
El sigur aude­al tău glas rugător.





song 1831
Vezi cum în zbor se duce timpul!
Aşa-au trecut chiar mii de ani.
Şi noi vom trece toţi ca gândul,
Făra lăsa urmă măcar.
Aşa se duce-o zi ca alta,
Şi toate trec în veşnicii
În grabă vine şi sfârşitul
Întregii noastre omeniri.

Întreaga noastră zbuciumare,
De lupte, munci şi grijuri mari,
Se pierd cu toate-n lumea mare,
A celor slabi şi-a celor tari.
Şi-acum de ce-ai venit în lume,
Şi-atât de mult te-ai chinuit?
Ca să sfârşeşti în groapa care,
De viermi să fii tu nimicit?

Chiar viaţa ce ne pare scumpă,
E o nălucă-n negură.
Peste mormânt e-aceea viaţă,
Făr de sfârşit şi veşnică.
E viaţa ce-o găsim în Isus,
Pe care El ne-o dă în dar.
O spune-mi ţi-ai asigurat-o,
Sau nici nu te-ai gândit măcar?




song 1832

Vezi cum zilele se duc şi anii trec 
Vezi cum clipe se topesc repede în vânt 
Vreau să-ţi spun acuma omule să te opreşti 
La trecutul tău cel rău chiar acum să te gândeşti 

/: Căci va fi în curând răsplata celor drepţi 
Dumnezeu te va-ntreba : Cum ai trăit aici ?
Şi dacă viaţa ta pe pământ se va schimba
Să ştii că Salvatorul pe veci te va ierta :/

Dumnezeu s-a arătat prin Isus 
L-ai respins, L-ai răstignit pe Calvar 
Sânge a curs pentru păcatul meu şi-al tău 
Nu-l respinge crede-n El şi vei fi salvat 

Vezi cum zilele se duc şi anii trec 
Vezi cum clipe se topesc repede în vânt 
Vreau să-ţi spun acuma omule să te opreşti 
La trecutul tău cel rău chiar acum să te gândeşti 



song 1833

1.Viața aceasta-i limitată de atâtea împrejurări
Cum să faci să treci cu bine prin atâtea incercări
|:Timpul trece iute zboară și abea dacă am trăit
Că s-a scurs atât de grabnic și încă nu ne-am pocăit:|

2.Sunt atâtea lucruri care  ne-au atras numai înapoi
Fără să observi acestea toate  socotite sunt gunoi
|:Fă să ne dăm seama bine  vom fi noi lângă Isus
Trebuie schimbată viața, până vremea nu s-a dus:|

3.Doamne iată-mi plec genunchii și smerit vin și supus
Iarta-mă te rog de roada care Doamne n-am adus
|:Nici n-am stăruit în fapte ci doar Doamne rând pe rând
Mrejile vieții acestei m-au atras către pământ :|

4.Până se mai zice astăzi și încă harul nu s-a dus
Haideți frați să stăm cu toții mai aproape de Isus
Dragul meu azi te trezește nu privi iar înapoi
Timpul trece iute zboară și ai să plângi cu pumnii goi.
Dragul meu azi te trezește nu privi iar înapoi
Timpul trece iute zboară, vine Isus iar la noi.





song 1834

Vezi, ziua s-a dus şi seara îi pe drum,
Soarele îi spre apus, coboară de acum,
Priveşte în sus, splendori vei vedea,
Acolo îi Isus, mântuirea ta.

Noi vrem să te întorci,
Cât mai este timp,
Curând tu vei vrea,
Dar nu vei mai putea,
Uşa se va încuia.

Noaptea va veni şi îţi va lua,
Speranţa ce zici că o mai poţi avea,
Hai, vino acum mult timp nu a mai rămas,
Căci noaptea îi pe drum, e chiar la un pas.

Rămâne de acum să te hotărăşti,
Alege-ţi un drum şi apoi să porneşti,
Spre cer e mai greu, dar eşti răsplătit,
Căci sufletul tău va fi mântuit.





song 1835

Viaţa-aceasta nu e decât vis  
Ce frumos va fi în Paradis, 
Domnul te primeşte cu-al Său braţ mereu deschis.
Deschis (da deschis), deschis (da deschis)
Domnul te primeşte cu-al Său braţ mereu deschis

Domnul te îmbie-acum să vii
Nu tot amâna zi după zi
Azi nu mâine braţul Său te poate mântui
Poate (mântui), poate (mântui) mântui,
Azi nu mâine braţul Lui te poate mântui.

Azi e timpul cel mai preţios
Pentru orice suflet păcătos
Pentru tine sus pe Golgota muri Hristos
Cristos (da Cristos),  Cristos (da Cristos),  
Pentru tine sus pe Golgota muri Cristos.

Ia priveste floarea de pe câmp
Spune-mi frate ce ţi-ai pus în gând,
Tineteţea trece ca un vis
Trece  (ca un vis),  trece  (ca un vis)
Tinereţea trece ca un vis.

Ia priveste floarea de pe câmp
Spune-mi soră ce ţi-ai pus în gând,
Tinereţea trece ca un vis
Trece  (ca un vis),  trece  (ca un vis)
Tinereţea trece ca un vis.





song 1836

/:Viaţa cu Hristos mi-a dat tot ce-i mai frumos
Slavă Lui, Slavă Lui, Slavă Lui
Şi de-aceea-I cânt cât voi fi pe-acest pământ
Slavă Lui, slavă Domnului.:/

Când pe nume Însuşi Domnul m-a chemat
L-am crezut şi-ndată L-am urmat
Şi de-atunci El merge înaintea mea
Prin Cuvânt îmi dă lumina Sa

Lumea am lăsat-o cu al ei tumult
Azi de glasul Domnului ascult
Părtăşie sfântă-n casa Tatălui
Am aflat cu toți copiii Lui

Mulțumesc Isuse ca viața mea
A fost scumpă înaintea Ta
Dă-mi,Te rog putere ca să Îţi slujesc
Şi voinţa Ta s-o împlinesc.




song 1837
Viata e scurta, foarte trecatoare,
Iti deapana in ea, an dupa an...
Cand vesnicia e nemuritoare,
Viata e doar o lacrima-n ocean.

Cor:
Vino, la El! Ce bine o sa-ti para!...
Si nu uita ca timpu-i trecator!...
De-i amana, vei ramanea afara
Si o sa plangi amar, sfasietor...

Sarmane calator, priveste-n urma:
Ce trecator esti azi pe-acest pamant!...
Mai ieri, erai copilul plin de viata
Si iertator si plin de harul sfant...

Te-nvaluiau ieri zorii tineretii,
Vointa si taria te-nsoteau;
Tu nu stiai, dar totusi roata vietii,
In graba anii tai ii invartea.

Esti, poate, tanar; crezi ca, poate, viata
E drumul neted si nemarginit.
O, nu uita ca el se pierde-n ceata
Trecutului, dar are un sfarsit...

Aduna omul si agoniseste,
Alearga mult din zori pan' la apus;
Dar nu termina, moartea-n grab' soseste,
Caci are un cuvant si ea de spus.

Lasa-vei tot si toata osteneala;
Dincolo, nu-ti va fi de vreun folos,
Caci ce-ai facut, nimic nu se mai spala,
De nu-L primesti azi pe Isus Hristos.

Ce minunat va fi, acolo-n ceruri!
Sa vina azi Imparatia Ta!...
Ca pasari vom zbura spre alte plaiuri,
In Tara care-n veci o vom avea...




song 1838

Viaţa făr’ de Tine, Tată ceresc
Este doar deşertăciune
Numai Tu poţi da vieţii un sens
Ca să trăim pentru Tine

/: Viaţa doar Tu mi-ai schimbat, Isus
Şi-ai făcut un om nou din mine
Ai pus în mine un dor nespus
Dorul de-a fi lângă Tine :/

Duhul Tău Sfânt mi-a dat dragoste-n dar
Şi braţul Tău ocrotire
Numai în Tine, Isuse iubit
Pot să găsesc fericire.

/: Viaţa doar Tu mi-ai schimbat, Isus
Şi-ai făcut un om nou din mine
Ai pus în mine un dor nespus
Dorul de-a fi lângă Tine :/

/: Viaţa ta poate schimba Isus
Poate face un om nou din tine
Astăzi îndreaptă-ţi privirea-n sus
Iată că Mirele vine :/




song 1839

Viaţa-i ca un tren de munte,
Cu-n Mecanic iscusit.
Drumu-ncepe de la leagăn,
Şi-are la mormânt sfârşit.
Vezi tunele şi semnale,
Curajos călătoreşti.
Ţine mâna strâns pe frână,
Drumul vezi să nu-l greşeşti!

Cor:
O, Isuse, Tu condu-ne
Până-n locul fericit,
Unde îngerii ne-aşteaptă
Să-Ţi cântăm Isus iubit.

Peste văi prăpăstioase,
Poduri lungi vei traversa.
Dar Isus stă şi priveşte,
Calea-aceasta-i viaţa ta.
Fii atent la avalanşe,
Datoria să-mplineşti.
Ţine mâna strâns pe frână,
Drumul vezi să nu-l greşeşti.

Când cu bine ajungi la maluri,
Şi-apoi treci peste Iordan,
Vezi o gaură-mpodobită,
E cerescul Canaan.
Aici trenul se opreşte…
Tu cobori, eşti obosit.
Însă Domnul îţi grăieşte:
„Călător, bine-ai venit!”





song 1840

Viaţa-i plină de întristări
Grijuri vin zi de zi.
Isus ia toată povara ta
El poate mântui.

Refren:
Isus ia toată povara ta
La Calvar, la Calvar.
Isus ia toată povara ta
El poate mântui.

Chinuit şi îngrijorat
La El acum să vii.
Isus ia toată povara ta
El poate mântui.

El ascultă suspinul tău
Strigătul inimii
Isus ia toată povara ta
El poate mântui.





song 1841

Într-o zi m-am deșteptat, pe genunchi m-am așezat
Printre lacrimi lui Isus tot ce mă durea I-am spus
Iartă-mi, Doamne, vină mea, lumea aceasta mi-a luat
Tot ce eu aveam mai scump,
Dar azi Ție mă predau!

R: Viața mea e-n mâna Ta,
Dragostea a triumfat!
Pentru mine ai lăsat chiar coroana de-mpărât.
Ai venit jos pe pământ,
Te-ai jertfit ca Miel Preasfânt.
Cât de mult Tu m-ai iubit ,
Viața Ta mi-ai dăruit!

Astăzi recunoscător mă închin cu mare dor
După cerul Tău senin, după harul Tău divin.
Știu că Tu ai înviat, și la cer Te-ai înălțat
Să ne pregătești loc sfânt, unde veșnic o să-Ți cânt!





song 1842

Viața mea cu Tine-i bucurie
Doamne Tu ești tot ce mi-a rămas!
Vânturi de vor bate, nori de vor veni,
Doamne Tu ești tot ce mi-a ramas!
Viața mea cu Tine este pace,
Nimeni nu ne poate despărți
Foametea sau lipsa, dacă vor veni,
Doamne Tu ești tot ce mi-a rămas!

Viața mea e-n mâna Ta,
Nimeni n-o va lua.
Orice vremuri vor veni,
Veșnic Te voi iubi!




song 1843

Viaţa mea era doar un coşmar,
Eram gol şi pustiu fără El
Dar Isus m-a chemat şi mi-a spus:
“Eu pot să uit, pot să iubesc,
Căci te primesc.”

Îţi mulţumesc, bunul meu Salvator,
Pentru viaţa ce eu am primit!
Îţi mulţumesc,
Căci de acum sunt salvat
Şi cu Tine voi fi fericit!

În Isus am aflat bucurii,
Griji, nevoi şi dureri nu mai sunt,
Îl iubesc şi pe veci eu voi sta
Neclintit, pe veci ferit de lumea rea.

Deci te rog, prieten drag, vino la El,
Viaţă sfântă pe veci vei afla,
Şi împreună cu toţii în cor
Îl vom slăvi, Îl vom iubi
Şi Îi vom cânta!




song 1844

1.Viața mea trecută prin lumea de păcate
Eu m-am întors la Domnul și le-am lăsat pe toate
|:Am părăsit ce era rău pe acest pământ
M-am împăcat cu Domnul părintele meu sfânt :|

2.Deși calea e grea azi pentru mielușei
Însă Domnu-i păstorul și mă conduce El
|:Îmi spune și mă cheama aproape ca să stau
Să nu privesc în urmă la pofta lui satan :|

3.Promite și te îndeamnă satan cu multă jale
Promite că-mi da totul dacă mă întorc din cale
|:Dar eu privesc înainte spre al meu Mântuitor
Care a murit pe cruce ca eu să nu mai mor:|

4.Azi te rugam Isuse în dragostea Ta mare
Dă-ne ca la rusalii o binecuvântare.
|:Dă binecuvântare astăzi Isuse sfânt
Pune pe toți sigiliul, umple-ne de Duh Sfânt :|





song 1845

: / Viaţa mea Tu mi-ai schimbat Isus
Şi-ai făcut un om nou din mine
Ai pus în mine un dor nespus
Dorul de-a fi lângă Tine. / :

Viaţa ta poate-o schimba Isus
Poate face-un om nou din tine
Astăzi îndreaptă-ţi privirea-n sus
Iată că Mirele vine.




song 1846

Viaţa mea Ţie Ţi-o dau.
Astăzi Doamne mă predau.
Vreau să fiu pe veci al Tău,
Iar Tu să fii Domnul meu.

1.În prezenţa Ta eu vin
Şi vreau să mă închin
Că pe Fiul Tău L-ai dat
Cu-al său sânge sunt spălat.

2.De încercări vor veni
Vreau lângă mine ca să fii.
Sa mă ţii la pieptul Tău,
Biruitor să fiu mereu.





song 1847

1.Viaţa-mi era tristă, fără bucurii
Fără de lumină şi fără melodii
Dar Cuvântul vieţii când l-am ascultat
Am primit lumină şi sunt eliberat.

Cunosc secretul, la rug-alerg
Să aflu calea pe care merg
Am mântuirea, trăiesc minuni
Cunosc secretul prin rugăciuni.

2.Dacă-n lumea-aceasta eşti rătăcitor
Nu uita că anii vieţii trec în zbor.
Fruntea îţi ridică spre cel Prea Înalt
Şi-ţi va fi El scutul şi stânca de bazalt.

3.Caută Scriptura zilnic s-o citeşti
Ea conţine viaţa şi tainele cereşti
Umblă prin credinţă dacă vrei să creşti
De priveşti la Isus tu chipul Său primeşti!





song 1848

Viaţă creştinească plină de elan
Frumuseţe, daruri toate câte am
Le închin de-a pururi pentru Dumnezeu
De viaţa mea dispune Domnul meu.

Refren:
: / Învăţător este Isus
Conducător este tot El
Eu nu cunosc nici un altul
Decât Isus Cristos (da, Isus). / :

Cât de fericită viaţa mi-o găsesc
În Isus aflat-am totul ce doresc
El mi-a dat iertare, fericirea Sa
Cu tărie El mă duce-n slava Sa.

Nu mă întineze duhul celui rău
Să nu mă păteze lumea cu ce-i rău
Inima şi minte să le umple dar
Pe deplin Isus slăvitul cu-al Său har.





song 1849

Viaţă tinerească plină de elan.
Frumuseţe, daruri, toate câte am
Le închin de-a-ntregul pentru Dumnezeu.
De viaţa mea dispune Domnul meu.

Învăţător este Isus
Conducător este Isus
Eu nu cunosc nici un altul
Decât Isus Hristos.

Să nu mă-ntristeze duhul celui rău
Să nu mă atragă jos din braţul Său
Inima şi gândul să le umple dar
Pe deplin Isus slăvitul cu-al Său har.

Cât de fericit viaţa mi-o trăiesc
În Isus aflat-am tot ce eu doresc.
El mi-a dat iertare, mântuirea Sa.
Sunt salvat prin jertfa de pe Golgota.





song 1850

Victoria prin Isus avem pe vecie
De dreapta Lui tare, vrăjmaşul va pieri
Şi lacrimi şi durere, chin şi nemângâiere
Şi moartea pe veci de veci cu El vom birui !

1. Am auzit istoria cum Isus lăsat-a gloria
Cum viaţa Lui pe lemn Şi-a dat pentru păcatul meu.
Gândesc acum la chinul care azi ne dă alinul
Când preţul mare pentru noi plătit-a Dumnezeu.

2. Am auzit chemarea glasului ce dă iertarea
Şi din inima un tainic glas, mă îndeamnă să-L urmez.
Azi cânt de fericire căci aflat-am mântuire
Pe veci voi fi biruitor în Domnul meu ceresc.




song 1851
Vie copilaşii la Cel răstignit
Pentru cei păcătoşi, Domnul a murit
/: Iată-L pus pe cruce, blând şi răbdător
Plin de răni şi sânge, bunul Salvator :/

Inimile voastre Lui să le predaţi,
Prin căinţă sfântă, lacrimi să vărsaţi,
/: Căci păcatul vostru Domnul l-a purtat,
Pentru vina noastră moartea a răbdat :/

Răsplătiţi-L bine pe crucificat,
Spuneţi-I: O, Doamne, Ţie ne-am predat,
/: Prin al Tău scump sânge Tu ne-ai curăţit,
Pentru veşnicie Tu ne-ai mântuit :/




song 1852

Vin-cu sarcina-ţi la cruce
Obosit, pribeag.
/: Neobosit, Isus ţi-o duce
Cu mult drag :/

Nu vezi tu cum El primeşte
Moartea-n locul tău
/: Nu vezi tu cum Îl jertfeşte,
Dumnezeu :/

Pace, viaţă, bucurie
Curg din crucea Lui.
/: Slavă-acum şi-n veşnicie
Domnului :/




song 1853

Vindecă a mea-ndoială ce m-apasă uneori
Când mă aflu dat uitării şi prin suflet trec fiori.

Nici o clipă de-ndoială nu mai vreau în viaţa mea;
Prin a Ta răscumpărare, Tu.mi dai pace, pacea Ta!

Depărtează-mi îndoiala când mă simt ănsingurat;
Vino, Doamne, şi condu-mă să înving neîncetat.

Mă ajută ca re Tine sufletul să nu-l despart,
Ci-n mai strânsă legătură să mă aflu ne-ncetat!




song 1854

Vine iar Domnul să-și ia mireasa,
Vine Isus pe nori.
Vine gătit Mirele în slavă,
Să-și răpească al Său popor

|: Vine Isus :| noi Îl așteptăm cu dor
|: Vine Isus :| al nostru Salvator.
|: Vine Isus :| cu toții Îl vom vedea,
|: Vine Isus :| glorie aleluia.

 Au trecut anii mai sunt doar clipe,
Și va veni dinou.
Acel ce moartea a biruit-o,
Al nostru Salvator.

Azi lumea întreagă îi dă mărire
Celui ce-a biruit.
Nu vom uita nicicând a Sa iubire,
Pe-o cruce s-a jertfit.

Veniți la Isus cât mai degrabă,
Până mai este har.
Poarta-i deschisă Domnul așteaptă,
Lupta nu-ți va fi-n zadar.




song 1855
Vine Isus ! 
Cine-I gata de plecare se uită-n sus 
Vede slava Lui cea mare 
Și de va cădea, se va ridica 
Fiindcă e predată toată inima . 
Vine Isus !

Timpul fuge fără noi 
Alergăm după nevoi fără rost 
Nu mai știm cine suntem ? 
Unde mergem ? Sau ce vrem ? 
Cu ce rost ? 
Am uitat că noi suntem 
Fii născuți din Dumnezeu, Preaînalt 
Suntem prea obișnuiți, 
Suntem poate prea robiți de ce-avem.  

Pe Isus noi îl iubim, însă inima o-mpartim 
Ne-nşelăm, 
Spunem răului că-I bun și-l luăm cu noi la drum 
Rătăcind 
Pentru Isus ce lăsăm ? 
Am promis dar noi uităm. 
Până când? Oare cum ne va găsi ? 
Vom trăi sau vom muri ce va fi ?



song 1856

Vine Isus, vine Mirele pe nori,
Sunteţi gata voi fecioare,
Staţi mereu în asteptare,
Gata pentru-ntâmpinare.

E lumea în schimbare, Ceva se prevesteşte,
Pământul e-n mişcare, pluteşte un mister,
Răspunsul la-ntrebare, Isus soseşte,
Cu-alai de sărbătoare, cu oastea Sa din cer.

E pregătire mare, mireasa este gata,
Aşteaptă doar semnalul, stă gata pentru zbor,
S-aude-n duh strigarea: “O, Maranata!”.
O, vino , vino Isus, te-aşteptăm cu dor.

Căci semnele ne-arată, căci mult nu este,
Curând se-arată zorii, iar noaptea s-a sfârşit,
Pe nori cu slavă mare, vine Isus!,
Cu mii şi mii de stoluri, cu El ne-om întâlni.




song 1857

Vine o zi, vine o zi 
Când dureri nu vor mai fi 
Nu vor fi nori pe cer 
Lacrimi ochii n-or umbri 
Va fi pace-n veci de veci 
Când în ceruri ai să pleci 
O ce zi, ce glorioasă zi va fi. 

/: Oare atunci când va fi 
Faţa când îi vom privi 
Când pe Domnul voi vedea 
Chiar eu salvat prin jerfa Sa 
Când de mână mă va lua 
Şi voi fi dus ţara Sa 
O ce zi, ce glorioasă zi va fi. :/

Nu vor fi, nu vor fi 
Greutăţi, dureri 
Nici necaz de orice fel 
Ochii-n lacrimi acolo sus 
Va fi pace-n veci de veci 
Când în ceruri ai să pleci 
O ce zi, ce glorioasă zi va fi. 





song 1858

Vin` la Isus, azi, nu întârzia,
Fă-n toate cum a zis El aşa;
El este gata spre-a-ţi ajuta,
Deci lasă tot şi vin`!

Fericiţi vom fi atunci curaţi,
Când spălaţi de orişice păcat,
Cu Domnul vom fi neîncetat:
O, Doamne, iată vin`.

Vino, ascultă de-a Lui cuvânt,
Inima-ţi dă-I-o numaidecât,
El ţi-este sigur acoperământ,
Deci, lasă tot şi vin`!

O, crede numai, nu te-ndoi,
Cu siguranţă te va primi;
Şi pentru tine El se jertfi,
Eşti păcătos, deci vin`!




song 1859
Vin la Tine, Isus, ca să Te slăvesc
Şi viaţa întreagă să Te preamăresc;
Vreau să Te măresc, Isuse că îmi dai bucurii nespuse;
M-ai făcut copilul Tău, să mă scapi de rău.

Eu, Isuse dragă, pe pământul Tău,
Am trăit o viaţă fără Dumnezeu,
Fără Dumnezeu în lume, nu ştiam de fapte bune,
Dar prin mare mila Ta, Mi-ai arătat calea.

Prin harul Tău mare, m-ai răscumpărat
Prin a Ta dragoste, sângele Ţi-ai dat,
Sângele nevinovat, pe pământ a picurat,
Lângă cruce aicea jos, căci sunt păcătos.

Căci păcatul meu pe care l-am făcut
A fost aşa mare de neântrecut,
Dar Isus văzându-mi starea, El şi-a început lucrarea:
A sunat cu trâmbiţa, la urechea mea.

Şi ca într-un vis, Mielul cel Înjunghiat,
Hainele murdare mi le-a dezbrăcat,
Şi m-a îmbrăcat, deodată, în haina Lui minunată,
Şi în haina Mielului,tă Duhul Domnului.

De astăzi înainte, Ţie, vreau să Îţi cânt
Chiar şi când voi fi în cerul Tău preasfânt;
Când va fi lumina mare, ce nu are asemănare,
Vreau să Îţi cânt cu glasul meu Tu să asculţi mereu.




song 1860

Vino(3x) coboară-n în adunare
Lacrimi să ștergi, răni să mai legi
De fiecare să te-nduri o Doamne

1.Cu lacrime te cheamă azi Isuse
A ta mireasă cei bătută greu
De vânturi reci, de valuri, și furtună
O vino azi in ajutorul ei

2.Vrășmasul da târcoale astăzi turmei
Vrea să-i doboare pe cei mai slăbuți
Vino tu veghează-n jurul turmei
Cu toți vrem ca să ajungem sus

3.Azi te cheamă cei bolnavi Isuse
Ungei cu balsamul Tău divin
Mai deschide ochi mai dă vedere
Să vedem spre tine să venim

4.Mai privește spre părinții ce strigă
Către tine ca să îi asculți
Să cobori să intri în al lor casă
La copii salvare să aduci

5.Noi cu toți de tine avem nevoie
Vino azi la noi nu mai pleca.
Și când pleci ne ia cu Tine în slavă.
Ca să stăm cu toți la masa Ta.



song 1861

Vino Doamne mai curând 
Sunt sătul de acest pământ. 
Numai lupte, numai foc 
Am obosit nu mai pot 
Greu pe acest pământ. 
De ce văd şi ce aud 
Nu pot Doamne să nu plâng 
Greu pe acest pământ. 

Sunt puţini în astă lume 
Care să mai creadă-n Tine 
Că văd frate lângă frate 
Se ceartă până s-ar bate 
Greu pe acest pământ. 
Unul pe altul ocoleşte 
Nu se împacă, nu vorbeşte 
Greu pe acest pământ. 

Strâmtorările apăsă 
La copiii Tăi şi-n casă 
Câţi Te strigă neîncetat 
Îi mai şti ori i-ai uitat? 
Greu pe acest pământ. 
Înaintea Ta se uită 
Masă-i goală ei se culcă 
Greu pe acest pământ. 

Războaie şi răzbunare 
Boale fără vindecare 
Popoare de foame plâng 
Cutremure pe pământ 
Vai pe acest pământ. 
De ce văd şi câte aud 
Cum pot Doamne să nu plâng 
Vai pe acest pământ.




song 1862

Vino şi laudă-L şi dă-I toată gloria.

Slavă Lui, slavă Lui,
El este vrednic de laudă;
De când soarele-i pe cer şi până la apus
Numele Lui Îl înălţăm.

Cine e ca El? Nu e nimeni!
Cine e ca El? El e-Atotputernic!
Cine e ca El? El e vrednic!
Vino şi laudă-L acum.





song 1863
Vino la apa vieţii,
Setos, ostenit şi slab
Vino, că nu în zadar vii
Aici vei afla repaus.

Grăbeşte-te, nu-ntârzia !
Viaţa veşnică-ţi va fi plata.
Aici e apa vieţii,
Aici fie ţinta ta !

La acest izvor grăbeşte,
Umple-te de credinţă.
Aici păcatul se şterge,
Aici se-mparte milă.

Vino, la acest izvor sfânt,
Vindecare vei primi.
Vezi, izvorăşte viaţa,
Bea, că fericit vei fi.




song 1864

1.Vino la Isus, nu-ntârzia, 
Acceptă-n totul doar voia Sa;
El este gata sprijin aţi da, 
Deci lasă tot şi vin’!

R: Ce plăcut va fi şi minunat 
Când, scăpaţi de tot ce e păcat, 
Vom fi cu Domnul neîncetat.
O, Doamne, iată vin! 

2.Vino, ascultă de-al Lui cuvânt, 
Inima dă-I-o numaidecât
El este scutul tău orişicând, 
Deci lasă tot şi vin’!

3.O, crede numai, nu te-ndoi, 
Cu siguranţă te va primi .
Şi pentru tine El Se jertfi, 
Eşti păcătos, deci vin’! 




song 1865

/: Vino şi-n casa mea :/
Când furtuna este grea

Şi când spinii rău mă-mpung 
Şi n-am unde să m-ascund
Când furtuna-i tot mai grea
Vino Tu şi-n casa mea

Vânturile reci când bat 
Peste-al inimii răsad 
Ca să-l rupă doar ar vrea
Vino Tu şi-n casa mea 

Un val cheamă un alt val
Peste-al inimii hotar
Ca să treacă doar ar vrea 
Vino Tu şi-n casa mea

Zi doar numai un cuvânt 
Şi atunci tot ce-i sfânt
Capul sus îşi va ţinea
Când vi Tu în casa mea

/: Vino şi-n casa mea :\
Şi rămâi pe veci în ea :/





song 1866
Vino, vino, vino tu la Isus,
Vino tu acum!
Vino, vino, şi să fii tu supus
Domnului cel bun!

O, vino, eu te chem,
Şi astăzi te îndemn,
Căci noaptea va veni,
Când nu vei putea să intri!

Vino, vino, printre suferinţe,
Lasă tu lumea,
Căci în lume nu îi nici căinţă,
Numai pierirea!

Vino, vino acum, Spirit iubit,
Condu-mă mai sus,
Până voi fi de Dumnezeu sfinţit
În sângele lui Isus!

Vino, vino, Îţi voi da viaţă,
Vino, suflete,
Eu sunt Isus, şi la Mine în braţe
Este linişte!




song 1867

Vocea Lui, se aude
Ea îmi dă har deplin şi bucurii
Este vocea care-mi dă siguranţă
Şi o voi asculta zi de zi.

Să-ntâlnesc pe Domnul meu când am nevoie
Pe genunchi, în rugăciune-L voi căuta;
El prin Duhul Său cel Sfânt îmi va răspunde,
Şi oricând vocea Lui voi asculta.

Vocea Lui e un turn mare şi puternic,
M-a desprins de tot ce e pământesc;
El vorbeşte vântului, mării-nvolburate,
Când aud vocea Lui mă liniştesc.




song 1868

Voia Ta, nu voia mea
Să se facă Doamne-n viaţa mea
Să trăiesc cum Tu doreşti,o Domnul meu.
Toată roada Duhului Tău Sfânt
Zi de zi s-o am pe-acest pământ
Lumină să răspândesc mereu
În jurul meu.

Ai plătit un preţ să-mi dai viaţa
Să trăiesc prin har azi mântuit,
N-am cuvinte Doamne să pot spune
Cât de drag îmi eşti şi-s fericit.

Pacea Ta ce-ntrece orice lucru
Cunoştinţa-ntregului pământ
S-o reverşi în inimă Stăpâne,
Orice-ar fi să pot mereu să-Ţi cânt.

Numele mi-e scris în Cartea Vieţii
Şi doresc Isus cu orice preţ
Să rămân statornic în credinţă,
Să Te laud şi să Te slăvesc.





song 1869

Voi care trăiţi iubirea în frum'seţea ei curată 
De primejdia rătăcirii, nu vă temeţi niciodată! 

R: Că-n iubire, că-n iubire e-adevăr şi liniştire! 
Că-n iubire, că-n iubire este-a vieţii fericire! 

Voi care-aţi ajuns în focul sfânt şi veşnic al iubirii 
Nu vă temeţi de ocara şi ruşinea-nvinuirii! 

Voi care-aţi simţit minunea dragostei din cer primită 
Nu vă temeţi de minciună, înspre voi, de mulţi urzită ! 

Căci pe culmile iubirii nu bat vânturi şi nu-s bezne, 
Şi nici curse care-apucă, veninos, a voastre glezne! 

Ci-i lumina negrăită şi-i eternă fericire, 
Şi-I acolo Dumnezeul care-n veci este Iubire! 

Fraţi, surori întotdeauna, înspre-a Lui Împărăţie 
Dragostea-I vă fie-arvună şi iubire-I steag vă fie! 

Înălţaţi mai sus stindardul dragostei şi al jertfirii, 
Că-n Iubirea de pe cruce e Salvarea omenirii! 

  - Traian Dorz -




song 1870

1.Voi cânta doar despre Isus,
Căci din cer El a venit.
Părăsind cerească slavă,
Pentru mine a murit!

R: Voi cânta doar despre Isus,
Fiindcă El m-a mântuit;
Cu toți sfintii-aici și-n cer sus
Voi cânta necontenit!

2.Rătăcit-am în păcate,
Dar Isus m-a căutat,
M-a găsit în lumea largă,
Calea Lui mi-a arătat.

3.Îndelunga rătăcire
Multe răni mi-a provocat.
Eu zăceam în grea orbire
Dar Isus m-a vindecat.

4.Zile negre de-ncercare
Și dureri adesea vin,
Dar prin Domnul am scăpare,
Biruință pe deplin.




song 1871

Voi cânta Domnului din tot sufletul
Şi din toată inima voi cânta că Domnul este mare
Eşti fericirea mea în orice zi.
Tu eşti bucuria mea, voi cânta Aleluia!

Căci Tu îmi sprijineşti dreptatea mea,
Şi pricina mea Tu o asculţi, Tu eşti judecător,
La vreme de necaz puterea Ta,
Se-arată-naintea omului, Aleluia!

Cei care Te cunosc ştiu că Tu eşti drept,
Şi judeci lumea cu dreptate şi cu nepărtinire,
Pe cel rău nimiceşti şi-i ştergi numele,
Cei care se-ncred în Tine biruiesc, Aleluia!




song 1872

1.Voi cânta Domnului meu despre via Lui
Via Lui de pe câmpie de cel mai bun soi.
Voi cânta Domnului meu cea săpat pământul,
Și prin rodul jertfei își tine jurământul.

R: Ce ți-am putut face și nu ți-am făcut via mea?
Ce ți-am putut face și nu ți-am făcut fiul meu?
Ce ți-am putut face și nu ți-am făcut fica mea?
De ce, de ce mă răstignești, de ce, de ce mă prigonești?

2.Iubitul meu din ceruri avea o vie jos,
In valea umbrei morții, ținutul cel stâncos,
El intră azi pe poartă să-și curățească via,
Intrarea-i prin Golgota, prin jertfa lui Mesia.

3.Așa zice vierul când vine în grădină,
De n-or fi struguri buni ci spini și pălămidă,
Voi smulge tot afara și via și butucul,
Și-am să le arunc în groapă unde stăpân e focul.

4.De-ai înțeles chemarea prin care-ai fost ales,
În casa Lui cea sfântă, locașul Lui ceresc,
Trăiește azi cuvântul și pune preț pe el,
Să nu fi dat afară când vine Emanuel.




song 1873

Voi cânta îndurarea Domnului meu veşnic
Voi cânta, voi cânta.
Voi cânta îndurarea Domnului meu veşnic,
Voi cânta îndurarea Domnului..

Voi vesti că Dumnezeu
E minunat, e minunat.
Voi vesti că Dumnezeu 
În veac îşi ţine credincioşia.

Fericit e-acel popor
Ce l-a ales pe Dumnezeu.
Fericit e-acel popor
Ce L-a ales pe Domnul ca Rege.




song 1874

Voi cânta în orice vreme, Dumnezeul meu slãvit.
De nimic, nu mã voi teme, cã în toate m-ai pãzit.
Cât de mare-ar fi furtuna, de nimic, eu nu mã tem
Cã Tu eşti întotdeauna, salvatorul meu, suprem.

(:Voi cânta:) te voi binecuvânta
Cât de mare ar fi, furtuna
Voi cânta întotdeauna
Cãci Tu, Doamne m-ai salvat
Şi m-ai binecuvântat.
(:Voi cânta:) veşnic, te voi lãuda.

Sânt atât de fericit(ã) scump Isus, cã mă iubeşti
Cã viaţa mi-e pãzitã, cã mereu mã ocroteşti.
Valuri multe pot sã vinã, întuneric cât de greu
Ştiu cã Tu îmi eşti luminã, Tu eşti adãpostul meu.

O as vrea ca niciodatã sã nu te mai întristez
Viaţa sã-mi fie curatã, zilnic mai mult sã veghez.
Sã te laud întotdeauna şi mai mult sã te iubesc.

Cât de mare-ar fi furtuna vreau sã pot sã-ţi mulţumesc.
Cã nimic nu-i la-ntâmplare pentru mine pe Pãmânt.
Iar când Tu cu slavã mare, vei veni din cerul sfânt.
Voi uita c-a fost furtunã, voi uita c-am plâns cândva
Vom fi veşnic împreunã, veşnic te voi lãuda.





song 1875
Voi ce n-aţi avut în lume bucurii şi mângâiere,
Voi ce-aţi plâns atâta vreme în amar şi în durere,
/: Voi ce lumea vă urăşte şi vă scuipă ca pe El
N-aveţi frică niciodată, nu vă ruşinaţi defel! :/

Voi ce-aţi mers tot înainte şi-aţi urcat mai sus calvarul,
Voi ce-aţi suferit ca Dânsul şi-aţi băut întreg paharul,
/: Voi ce n-aţi uitat pe Domnul niciodată şi nicicând
Ci, L-aţi lăudat în toate, I-aţi dat slavă, I-aţi dat cânt! :/

Voi ce fiinţa voastră-ntreagă aţi spălat-o-n a Lui sânge
Şi în inimi vi-i aprinsă flacăra ce nu se stinge,
/: Voi sub cruce ce-aţi gemut şi mai gemeţi şi acum,
Bucuraţi-vă de-acuma, ziua sfântă e pe drum. :/

Iată zorile se-arată, marea zi se prevesteşte,
Iarna este pe sfârşite şi măslinul frăgezeşte,
/: Voi ce-aţi biruit păcatul în jertfa de pe Calvar,
Bucuraţi-vă de-acuma, n-aţi suferit în zadar! :/

Voi ce-aţi privegheat întruna şi aţi fost tot timpul gata,
Bucuraţi-vă acuma, iată-L vine cu răsplata,
/: Ca să dea pentru amarul şi durerea ce-a trecut
Viaţă lină, fericită, viaţă fără de sfârşit. :/





song 1876

Voi ce staţi în aşteptare 
Şi priviţi în sus spre zare,
V-aţi sfinţit pentru răpire
Şi din tot cea fost robire.

[:Vine Domnul! Maranata!
Vino Mire te-aşteptăm!
Să zburăm ca porumbeii
Şi-n spre rai să ne-înălţăm!:]

Iată Domnul se arată
Porumbiţă fi curată,
Îmbrăcată-n in subţire
Pregătită pentru Mire.

Hainele îţi sunt curate
Sau de Domnul eşti departe,
Candela îţi este plină?
Oare tu mai ai lumină?




song 1877
Voi ce-n faţa judecăţii, tremurând şi goi aţi sta
Haina sfântă a dreptăţii, veniţi grabnic a'mbrăca!
/: Singur Isus, singur Isus, poate astăzi să v-o dea! :/

Voi ce-n jale şi-n durere vă petreceţi viaţa jos
Tresăltaţi de bucurie, fiţi cu cugetul voios.
/:  Căci în ceruri, căci în ceruri, v'aşteaptă Isus Cristos! :/

Voi trudiţi de remuşcare, sau voi drepţi închipuiţi
Recunoaşteţi deopotrivă că sunteţi pierduţi, greşiţi.
/:  Cu grăbire, cu grăbire, azi la Domnul  să veniţi! :/

Veniţi fără de zăbavă la Cel viu din veşnicii,
El vă va'mbrăca în slavă, numai dacă veţi veni?
/:  Pe cei grabnici la venire, Salvatorul îi iubi.  :/




song 1878

1.Voi, din pragul așteptării,  N-auziți semnale noi?
Ele striga-n largul zării:  „Vine ziua de apoi!"

R: O, Aleluia! Maranata!  Oare-L poți întâmpina?
Vine Domnul cu răsplata!  Vine Mesia!
Nu vedeți că-n sfântu-I Nume  Vin Hristosi, spre-a se-nălța?
Voi vegheati! - Ei sunt in lume -  Nu vă-nsele cineva!

2.Se vor anunța războaie,  Dar voi nu vă-nspăimântați!
Ciumi, cutremure, suvoaie  Vor lovi, dar voi vegheați!

3.Dați ve-ți fi, spre chin și moarte,  Și ve-ți fi de toți urâți;
Dac-au să se strice toate,  Cum ar trebui să fiți?

4.Când? Nu știm, dar lin mijeste  Aurora dulce-n zori...
Voi vegheați! Isus sosește!  Va veni curând pe nori.




song 1879

Voi înălţa numele Tău,
Voi proclama domnia-ţi pe pământ
Voi arăta puterea sângelui Tău sfânt!
Dorinţa mea va fi a Ta, voi face Doamne numai voia Ta.
Cât voi trăi pe-acest pământ să Te slujesc.

Numele Tău e ‘nălţat printre neamuri e lăudat
Puterea Ta e vestită pe-ntreg pământ
Vrednic de cinste eşti Tu
Se cuvine să ne-nchinăm înaintea Ta, în faţa Ta Doamne.

În glorie şi-n slavă-ntronat
În splendoare eşti îmbrăcat
Minunile tale-s cântate din neam în neam,
Căci nimeni nu este ca Tin’ Dumnezeule divin 
Creaţia-ntreagă pe Tine te laudă. 

/: Numele Tău e sfânt
Numele Tău e drept
Numele Tău e mare pe-ntreg pământ :




song 1880

Voi numai de viaţa asta
Vă-ngrijoraţi şi vă vedeţi
Cum n-aţi avea decât viaţă
Voi oare moarte nu aveţi?

Cor: 
/: Treziti-va, treziti-va! 
Voi, moarte, oare, nu aveti? :/

Doar trupu-acest vă robeşte
Pe el puneţi întregul preţ
De parcă sunteţi numai trupul
Voi suflet oare nu aveţi?

La clipa aceasta-i cereţi totul
Ei vă jertfiţi, ai ei vă vreţi
Dar oare numai Astăzi este
Voi veşnicie nu aveţi?

Urziţi la fapte vinovate
Nepăsători şi îndrăzneţi
Dar oare nu este-o răsplată
Voi oare Dumnezeu n-aveţi?




song 1881

Voi, ostaşi, înainte mergeţi cu Hristos,
Platoşa cea sfântă să îmbrăcaţi voios!
Domnul vă conduce, marele Împărat,
Deci, cu drag urmaţi-L, căci El v-a salvat!

Sus la luptă sfântă,
Al Domnului popor,
Către biruinţă
Cu al tău Păstor!

Oastea Lui cea sfântă e Biserica,
Arma e Scriptura ce va triumfa.
Şi uniţi cu toţii, noi un Domn avem,
Toţi, printr-o credinţă, un popor suntem.

Tu, popor, înainte mergi necontenit,
Cu îndrăzneală în luptă până la sfârşit!
Iar când vei învinge, veşnic vei cânta
Laudă şi mărire în onoarea Sa!

Ale lumii tronuri se vor dărâma,
Scumpe diademe în praf vor cădea,
Însă tronul slavei nu se va clinti,
Regele măririi veşnic va domni!



song 1882

Voi pierduţi cu sarcini grele
Sub osână şi păcat,
La Isus e mântuirea – 
Şi pe mine m-a salvat!

Refren: 
/: Da eu ştiu, da, eu ştiu,
Sângele Lui spală orişice păcat. :/

El a spus că niciodată
Nu ne lasă părăsiţi;
Poate Iadul să se zbată,
Stăm cu Domnul neclintiţi.

Celui slab îi dă tărie,
Face drum prin vijelii,
Toarna rauri în pustie,
Schimbă noaptea-n zori de zi.

In ispita sta aproape
Ajutorul sa ni-l dea.
Domnul poate sa ne scape
Bratul Lui nu va cadea.




song 1883

Voi slăvi pe Mielul gloriei
Regelui regilor mă-nchin
Voi slăvi pe Mielul gloriei
Regelui eu mă-nchin.

/:Şi mâinile mi le-nalţ
Şi-naintea Ta vin
Mâinile mi le-nalţ
Şi mă bucur în Tin'
Îmi înalţ mâinile către cer 
Lumea întreabă: de ce?
Eu le spun că-mi iubesc Regele.:/




song 1884

Voi veni cu bucurie înaintea Domnului
Voi veni cu bucurie-n casa Lui
Această zi e-a Domnului
Deci să ne bucurăm de ea
Cântându-i glorii, glorie, aleluia!

/: Eu sunt fericit :/
Sunt fericit că El m-a mântuit

Voi intra cu cântări 
În cetatea Domnului
Voi intra cu laudă pe poarta Lui
Şi voi spune:
Aceasta e ziua Domnului!
Mă voi bucura că sunt mântuit.




song 1885

Vorbeşte Doamne, căci sunt rob
Şi robul Tău ascultă.
/ : Mai toarnă-mi iar ulei în ciob,
Mai dă-mi din grâul Tău un bob
Şi dragoste şi dragoste mai multă. : /

Vorbeşte, Doamne, că sunt gol
Şi-mi bate-n suflet vântul.
/ : Căci mii de corbi îmi dau ocol,
De când pe-al inimii pridvor,
Ţi-ai aşezat, Ţi-ai aşezat Cuvântul : /

Vorbeşte, Doamne, căci în piept
Mi-e inima firavă.
/ : Nebun te face-orice-nţelept
Dar eu cu mai mult dor aştept
În vremea de, în vremea de zăbavă : /

Mai dă-mi din pâinea Ta un drob
Şi flacără mai multă.
/ : Chiar dacă-s fiu şi nu sunt ciob
Dar eu din dragoste sunt rob
Şi robul Tău şi robul Tău ascultă : /




song 1886

Vorbeşte-ne, Isuse, cu dulcele Tău glas,
Şopteşte-ne-n iubire: „Eu singuri nu vă las.”
Inima ne-o deschide s-auzim vocea Ta;
Cu laude ne umple-n Tine-a ne bucura.

Cor:
Vorbeşte-ne Isuse, ne spune iubitor:
„Prin adevăr fiţi liberi, mereu învingători.”
Vorbeşte-ne o, Doamne, mereu cu dulce glas,
Să-Ţi auzim şoptirea: „Eu singuri nu vă las!”

L-ai Tăi urmaşi vorbeşte, condu-i pe drumul sfânt,
Şi dă-le bucurie, ţine-i treji pe pământ.
Fă ca în consacrare să-Ţi dea toţi viaţa lor;
Ca la a Ta venire, să Te-aştepte cu dor.

Vorbeşte-ne ca-n timpuri, arată-Ţi voia Ta,
Să ştim ce-i datoria, gustând iubirea Ta.
Mărire să-Ţi dăm Ţie şi pacea s-o vestim
Şi să-Ţi călcăm pe urme, ca să Te preamărim.




song 1887

Vorbim azi mult de-un glorios trecut 
În cari’ minuni şi semne au făcut
Copii Tăi de pe acest pământ,
Vorbim azi mult de cum a fost odat’
Când sfinţii calea dreaptă au urmat
Şi Tu din cer de sus i-ai ascultat!

Acelaşi eşti în veac acelaşi neschimbat
Un Dumnezeu Statornic, Minunat!
Ce mii de ani la rând Îţi Ţi al Tău Cuvânt
Că Tu eşti Dumnezeul cel Preasfânt!

Vorbim şi azi că încă eşti cu noi
Şi Harul Tău îl mai laşi peste noi
Mai vin şi-acum la a noastre nevoi!
Mai ai şi astăzi braţul Tău întins
Că Dragostea Ta încă nu sa stins!
O spun toţi cei de care Te-ai atins!

Atâţia oameni care-au fost legaţi
De patimi şi de pofte-nconjuraţi,
La glasul Tău au fost eliberaţi!
Avem şi astăzi mărturii deplin
Ce Tu le faci prin Duhul Tău Divin
Cu mii de oameni ce la Tine vin!

Vorbim de Tine singur Dumnezeu
Care ai fost şi care eşti mereu
Cu toţi acei ce cred în Fiul Tău!
Vorbim ades de Sfântă Ţara Ta
Pe care Doamne Sfinte ne-o vei da
Când de aici de jos ne vei chema!




song 1888

Vreau Doamne iubirea
Tu să fi în viaţa mea
Vreau Doamne puterea
Tu să fi în viaţa mea

Şi te voi preamări cu inima mea;
Şi te voi preamări cu viaţa mea;
Şi te voi preamări în toată lumea-
Căci eşti Dumnezeu!
Eşti Domnul meu!




song 1889

1.Vreau, Doamne, vreau să-nvăţ al cerului cuvânt;
Ce mult doresc să fiu al Tău, născut din Duhul Sfânt.
Învaţă-mă, te rog, s-ascult când îmi vorbeşti;
Încearcă-mă şi mustră-mă, căci ştiu că mă iubeşti.

2.O, Doamne, vreau să cresc în harul Tău mereu;
Te rog din suflet să mă-nveţi, căci Tu eşti Tatăl meu.
Tu ştii cât sunt de slab în faptă şi cuvânt;
Nu-i alt învăţător mai bun în cer şi pe pământ.

3.O, cât de mult doresc să fiu eliberat!
Ajută-mi, bunule Păstor, să scap de-al meu păcat.
Aş vrea viaţa mea pe veci să Ţi-o închin,
Să port în mine chipul tău, slujindu-Ţi pe deplin.




song 1890

Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu
Oricât de greu ar fi necazul meu
/: Oricât voi suferi, cântarea mea va fi 
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu:/

Pe-ndepărtate căi de-aş înnopta
Şi-o piatră căpătâi dac-aş avea
/: Tot fericit aş fii şi-n glas aş glăsui
Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu:/

De sunt împovărat cu slăbiciuni
Şi mult am de luptat în rugăciuni
/:Mai mult mă oţelesc în harul Lui ceresc 
Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu :/

Când calea-mi voi sfârşi ici pe pământ
Şi-n veşnicii voi fi cu Domnul Sfânt
/:Voi fi preafericit cu-al meu Isus iubit 
Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu :/

Viaţa mea o închin lui Dumnezeu
La El cu toate vin prin harul Său
/: Aproape vreau să fiu de Domnul meu cel viu
Vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu :/




song 1891

Vreau s-am pe Isus cu mine.
Fără El nu biruiesc,
Vreau să simt a Lui prezenţă,
Pe-al Său braţ mă întăresc.

Cor:
Cu-al meu Domn n-am să mă tem,
Mă las dus unde vrea El,
Fără murmur vreau să umblu,
În urma Domnului meu.

Vreau s-am pe Isus cu mine,
Altfel pasu-mi şovăie.
El îmi dă bune cuvinte,
Har şi pace, dăruie.

Vreau s-am pe Isus cu mine,
Pe calea-mi de peregrin;
El furtunile alină,
Ce asupra noastră vin.




song 1892

Vreau să cânt doar despre Isus,
De iubirea, mila Sa,
Despre jertfa de pe cruce,
Eu sunt liber azi prin ea. 

Voi slăvi pe Salvatorul
Ce­a spălat al meu păcat,
M­a iertat murind pe cruce,
Sunt de­acum eliberat! 

Vreau să spun doar despre Isus
Cum prin El am biruit.
Prin puterea Lui cea mare
Libertate am primit.

Voi slăvi pe Salvatorul
Ce­a spălat al meu păcat,
M­a iertat murind pe cruce,
Sunt de­acum eliberat! 

Vreau să­L preamăresc
Pe Domnul,
Cel ce moartea a zdrobit,
Căci prin El şi eu sunt astăzi
Fiul Tatălui iubit.

Voi slăvi pe Salvatorul
Ce­a spălat al meu păcat,
M­a iertat murind pe cruce,
Sunt de­acum eliberat!




song 1893 
/:Vreau sa cânt laudă Domnului
Laudă Numelui Său
Vreau să cânt laudă Domnului
Fie înălţat mereu :/

Dis de dimineaţă mă închin înaintea Lui
Dis de dimineaţă eu Îi cânt Domnului
Ştiu că ma ascultă şi rămâne în preajma mea
Ştiu că mă iubeşte de aceea Îi voi cânta.

Chiar şi pe-nserate mă închin înaintea Lui
Când se lasă noaptea eu îi cânt Dmnului
Ştiu că mă păzeşte şi rămâne-n preajma mea
Ştiu că mă iubeşte de aceea îi voi cânta.




song 1894

/: Vreau să fiu ca Tine 
Curat pe-acest pământ 
Şi să-ţi semăn ţie 
Prin vorbe, fapte, cuvânt :/ 

R: /: Sunt curat prin jertfa Ta 
Mai curat şi mai real 
O viaţă nouă Tu ne-ai dat 
Când Tu te-ai îndurat :/ 

/: Sunt curat prin Tine 
Prin sângele Tău Sfânt 
Acum că sunt cu Tine 
E darul cel mai sfânt :/




song 1895

Vreau să iubesc pe fraţii mei
Cu tot ce am în piept mai sfânt 
Vreau să doresc tot cerunn ei,
Dar să-i iubesc, dar să-i iubesc,
Aşa cum sunt, aşa cum sunt.

    
    Vreau să iubesc pe fraţii mei
    Cu care veşnic în lumină voi fi dus
    Văzându-L pe Isus în ei,
    Să-L simt cu-adevărat în mine pe Isus.

Vreau deopotrivă să adun 
Şi rodu-ntreg şi spicul frânt
Căci şi Isus mă vrea mai bun,
Dar mă iubeşte, mă iubeşte,
Aşa cum sunt, aşa cum sunt.

Când fraţii mei au răni ce dor,
Să-mi fie braţul mai sfios,
Să nu apăs în rana lor
Căci nu eu vindec, nu eu vindec
Ci Cristos, Isus Cristos.

Noi prin Isus am fost iertaţi
Ca să iertăm şi noi oricui,
Dar dacă nu iubim pe fraţi
N-avem în noi, n-avem în noi
Iertarea Lui, iertarea Lui.

versuri - Costache Ioanid - muzica   - Nicolae Moldoveanu -




song 1896

Vreau să spună cel ce-i slab:
„Eu sunt tare în Cristos!”
Cel sărac: „Eu sunt bogat”,
Iar cel orb: „Sunt sănătos”. 

Osana, Osana
Mielului ce-a fost junghiat!
Osana, Osana
Celui mort şi înviat! 

Tot ce-a fost rău şi murdar
Mi-ai spălat prin al Tău har,
Ca un râu iubirea Ta
Umple azi inima mea! 

Ştiu că mă vei ridica
Chiar de-aş fi n-adânc de văi,
Bucuros Te voi lăuda
Şi salvat îţi voi cânta!




song 1897

1.Vreau să te fac pescar de om
Vreau să te fac pescar de om dacă Mă urmezi.
Dacă Mă urmezi, dacă Mă urmezi
Vreau să te fac pescar de om dacă Mă urmezi.

2.O, Isuse vreau să-ţi urmez
O, Isuse vreau să-ţi urmez dacă mă primeşti.
Dacă mă primeşti, dacă mă primeşti,
O, Isuse vreau să-ţi urmez dacă mă primeşti.

3.Arunca-vom pâinea în râu
Arunca-vom pâinea în râu la Cuvântul Tău
Vom fi buni pescari, vom fi buni pescari
Dacă Tu ne vei da în dar undiţa de har.




song 1898

Vreau să-ţi cânt o Isuse iubit
Pentru dragostea cu care m-ai iubit,
/:Pentru sângele pe care l-ai vărsat
Când pe cruce Tu ne-ai răscumpărat!:/

Ai lăsat cerul cel deosebit
Ai lăsat pe Tatăl care Te-a iubit,
/:Şi-ai venit umilit aici jos 
Pentru mine un mare păcătos!:/

Vreau să-Ţi cânt chiar şi-atunci în dureri
Voi avea Isus un loc de mângâieri,
/:Dă-mi te rog ajutor şi mult har
Ca să pot urca cântând pân la Calvar!:/

Vreau să-Ţi cânt şi acolo-n ceruri sus
Unde aştept în curând să fiu dus,
/:Că aştept ziua Ta cu mult dor
Ca să-Ţi cânt o, scumpul meu Mântuitor!:/

Azi îţi cânt Isuse şi-Ţi mulţumesc
Pentru planul Tău Atot-Dumnezeiesc,
/:Că m-ai scos şi pe mine din păcat
Şi în haine albe m-ai îmbrăcat!:/



song 1899

Vrednic e Mielul Sfânt
Să fie-ncoronat,
Cântaţi voi ceruri şi pământ
Pe Marele­mpărat.
Din inimă-L slăvesc
Şi cânt cu toate­n cor
Căci El e mântuirea mea
Şi Rege­al regilor. 

E al iubirii Domn slăvit
Şi­ncoronat,
El poartă­al răstignirii semn,
Dar e glorificat.
Nu­i nimenea sub cer
Ca El de preamărit,
Coroana slavei este­a Lui
Căci El a biruit. 

E al vieţii Domn slăvit
Şi­ncoronat,
Cu moartea Sa de Fiu ceresc
Pe moarte a călcat.
El ne­a deschis un drum
Spre lumea cea de sus,
El pentru noi a biruit,
La viaţă ne­a adus.

E Rege­al regilor în cer
Şi pe pământ,
La fel cu Tatăl în măriri,
La fel cu Duhul Sfânt.
Veniţi în faţa Lui,
În adorare staţi,
Lăudaţi pe Cel încoronat
Şi Lui vă închinaţi.




song 1900

/ : Vrednic eşti de cinste și închinare
Ridicăm mâinile noastre
Înălţăm numele tău :/

Ce mare eşti
Şi ce mari minuni faci tu
/: Şi ca tine altul nu-i :/

Vrem să spunem lumii Despre tine
Căci prin moartea ta pe cruce
/: Tuturor ai arătat :/

Căci tu eşti Domn
Tu eşti Domn cu adevărat
/: Şi păcatul ne-ai iertat :/

Plec genunchii în faţa ta slavei Tale
Tu eşti Dumnezeul păcii
/: Început eşti şi sfârşit :/

Ce mare eşti
Tu eşti fiu de Dumnezeu
Ce puternic eşti şi sfânt
Nu e nimeni-a la fel.



song 1901

Vrednic eşti să fi lăudat
O, Miel Presfânt
Tu Te-ai jertfit la Calvar.
Vom cânta: Aleluia
Ţie Doamne, în veci de veci.

: / Aleluia, o, Aleluia / :

Cei aleşi cântă slava Ta
Căci i-ai iubit şi Te-ai jertfit la Calvar
Te slăvim şi te înălţăm
Laudă-Ţi dăm în veci de veci.

Serafimi şi cum heruvimi
Care privesc spre slava Ta, o, Doamne
Te slujesc şi Te premăresc
Pe Tine, Doamne în veci de veci.

: / Aleluia, o, Aleluia / :
: / Maranata, o, Maranata. / :




song 1902

Vrei să fii iertat, vino prieten la Isus
Azi cât eşti chemat din al tău păcat
Pacea Domnului să-ţi umple astăzi inima
Vino la Isus, nu întârzia.

Cor:
Am fost pierdut şi eu în astă lume
Am fost şi eu ca tine dragul meu
Dar într-o zi am auzit chemarea
Și m-am întors la Domnul Dumnezeu.

Eşti nemântuit câtă vreme în păcat
Te trudeşti mereu să vii la Dumnezeu
Te apasă greu, tot păcatul adunat
Vino la Isus ca să fii iertat.

O ce minunat, este harul Domnului
Să fii tu iertat şi răscumpărat
Vino păcătos aşa cum eşti te va primi
Domnul tău Isus te va mântui.




song 1903

Vrei tu să scapi de păcat, sarcină,
Prin sângele sfânt al lui Isus?
Vrei tu să-nvingi răul din inimă
Prin sfânt sânge al lui Isus?

    Refren:
    E puterea ce minuni face
    Sângele Mielului,
    E puterea ce minuni face,
    În scump sânge al Mielului.

Vrei să fii liber de  patimi, păcat
Prin sângele sfânt al lui Isus?
Vin la Calvar şi vei fi vindecat
Prin sfânt sânge al lui Isus?

Vrei să fii alb, mai alb ca zăpada,
Prin sângele sfânt al lui Isus?
De orice scapi, viaţa vei afla,
În sfânt sânge al lui Isus?




song 1904

Vrei tu să scapi de poveri şi păcat,
Prin Mielul divin ce-a fost străpuns?
Vrei tu să-nvingi răul ce te-a legat
Prin sfânt sânge al lui Isus?

    E puterea sângelui vărsat,
    Sânge sfânt şi curat!
    E puterea sângelui vărsat
    Care spală al tău păcat!

Vrei să fii liber de patimi, păcat
Prin Mielul divin ce-a fost străpuns?
Azi la Calvar poţi să fi vindecat
Prin sfânt sânge al lui Isus?

Vrei să fii alb, mai curat ca un crin
Prin Mielul divin ce-a fost străpuns?
Vrei tu iertare, viaţă din plin
În sfânt sînge al lui Isus?




song 1905

1.Zări la zări îşi duc salutul,
Prin văzduhu-ndepărtat;
Ţări şi mări ascultă cântul
Ce răsună-ntreg pământul,
Căci Hristos a înviat

A-nviat! /:A-nviat!:/
A-nviat Hristos din morţi!
Glorii-n cerul minunat!
Tot pământu-n lung şi-n lat,
Să-L slăvească ne-ncetat,
Căci Hristos a înviat!

2.Pe ocean, corăbierii,
Milioane pe uscat
Îşi dau mâna, cu iubire,
Se salută cu-nfrăţire,
Căci Hristos a înviat!

3.Corul îngerilor cântă,
Se înalţă minunat;
Îi urmează serafimii,
Ceru-ntreg şi heruvimii,
Căci Hristos a înviat!

4.Vino suflet, te uneşte!
Cântă-n corul minunat!
Cântă-n corul înfrăţirii,
Imnul sfânt al nemuririi,
Căci Hristos a înviat!



song 1906

Zic Betleem, zic şi Golgota,
Zic Ghetsimani şi mă-nfior;
/: Când zic Isus, inima-mi plânge
Şi ranele parcă mă dor… :/

/: Pentru mine, :/ ai rabdat;/:
Pentru mine, :/ ai plans;
/: Pentru mine; :/ ai murit,
El, Isus Hristos!…

De merg la iesle sau la cruce,
Pe-un drum cu lacrimi presărat,
/: Mă aplec adânc, cu umilinţă,
Spre locul unde m-ai salvat… :/

Tu ai venit, de bună voie,
Să mă răscumperi din păcat;
/: Eu Te ador şi Iţi dau slavă,
Căci Tu eşti marele’mpărat… :/




song 1907

Ziceam că voi muri cu El,
Într-adevăr doream.
Dar de El m-am depărtat,
Deşi nu credeam.
Cum am putut să-L întristez
Când El mult m-a iubit
Şi-a urcat întreg' Calvar şi m-a mântuit.

La Calvar, la Calvar,
Oare pentru El, oare pentru mine?
La Calvar, la Calvar,
E oare a mea acea cruce la Calvar?

El m-a găsit în greu păcat şi m-a eliberat,
De-atunci în vis, viaţa mi s-a transformat.
Eu am venit să-I mulţumesc
Pentru viaţa ce mi-a dat,
Dar El a mers pe-un deal în sus,
Un deal numit Calvar.




song 1908
Zice Domnul prin Cuvânt
Poporului de pe pământ:
/: Pregătiţi-vă de acum,
Să păşiţi pe-al vieţii drum,
În lume-aceasta. :/

Haideţi fraţi şi voi acum,
Să staţi treji pe-al vieţii drum.
/: Şi să ne purtăm aşa
Cum ne-nvaţă Biblia
Pe cale-aceasta. :/

Dacă-aşa ne vom purta
Cum ne învaţă Biblia
/: Cei din lume vor vedea
Şi-or începe-a ne urma.
Pe cale-aceasta. :/

        Dumnezeu ne-a învăţat,
La popor a arătat,
/: Cum să-şi poarte haina sa,
Ca s-ajungă-n cer cu ea
Din lume-aceasta. :/

Însă ei n-au ascultat
Şi hainele şi-au pătat,
/: Făr’ a se gândi aşa
C-aici jos vor rămânea,
În lume-aceasta. :/

Dar să ne trezim şi noi,
Căci va veni o zi de-apoi.
/: Şi dacă ne-om pregăti
La ceruri ne va răpi
Din lume-aceasta. :/

Şi ce bine va mai fi
Când cu Domnul ne-om întâlni.
/: Căci atunci noi vom uita
C-am fost pe pământ cândva
În lume-aceasta. :/




song 1909

Zideşte în mine o inimă
Curată, Dumnezeule
Şi pune în mine un Duh nou,
Statornic, Dumnezeule.

/:Nu mă lepăda de la faţa Ta
Şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt,
Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale,
Umple-mă cu Duhul Tău cel Sfânt.:/

Zideşte în mine iubirea Ta
Măreaţă, Dumnezeule
Şi pune în mine un cuget nou,
Statornic, Dumnezeule.

Zideşte în mine lumina Ta
Curată, Dumnezeule
Şi pune în mine un suflet nou,
Statornic, Dumnezeule.




song 1910

Zideşte-n mine-o inimă curată
Mântuitorul meu iubit.
O inimă cu care, eu o, Doamne,
Să pot să fiu, să pot să fiu, şi mântuit.. 

Refren:
Te rog să-mi dai o inimă smerită
Blândeţea Ta s-o pot avea,
Să fiu, Învăţătorule, ca Tine,
Să fiu smerit, să fiu smerit, cu inima.

O, inima ce-o am în piept, Isuse, 
De Tine vrea a mă despărţi, 
Atunci când ea e mai necredincioasă,
Isus Te rog, Isus Te rog nu mă lăsa.

Eu ştiu că cei cu inima curată
Ce Domnului slujesc mereu,
În ziua-aceea de mult aşteptată,
Ei vor vedea, ei vor vedea  pe Dumnezeu.




song 1911

Zi de zi, clipită de clipită
Eu primesc sfinte puteri de sus
Să înving mereu orice ispită
Fiind condus de-al meu iubit Isus.
El ce întrece orice bunătate
Îmi dă zilnic tot ce-are mai bun
Sunt convins că Domnul ştie totul
Lui mă închin şi mă supun.

Zi de zi El însuşi mă însoţeşte
Paşii-mi poartă în chip minunat
Şi-astfel orice rău ce-asupra-mi vine
Spre-al meu bin va fi preschimbat.
El, Isus ce este atotputernic
Mă păzeşte cu sfânt braţul Său
Mă-ncred în Cuvântul Său cel veşnic
Şi-L urmez voios mereu.

Mă ajută în orice încercare
Să mă-ncred ferm în Cuvântul Tău
Ca să nu pierd dulcea mângâiere
Ce-o primesc mereu la sânul Tău.
Mă ajută ca orice durere
S-o primesc ca şi din mâna Ta
Ceas cu ceas mânat de-a Ta putere
Pân-ajung în ţara mea. / :




song 1912

Zi de zi, clipită de clipită
Lângă Domnul meu trăiesc
De e zi cu soare sau furtună
Ochii mei spre cer privesc.
/: Aleluia, aleluia
Isus m-a răscumpărat
Aleluia, aleluia
Pace sfântă El mi-a dat :/

Când mă-ncearcă greu vreo suferinţă
Isus mi-e mângâietor
Niciodată nu mă lasă singur
Când Îl chem în ajutor.
/: Aleluia, aleluia
El mi-e scut în ceasul greu
Aleluia, aleluia
Isus este Domnul meu :/

Cât de fericit mă simt în clipa
Când ispit-am biruit
Căci Isus în ceasul încercării
Pasul mi-a călăuzit.
/: Aleluia, aleluia
Sunt nespus de fericit
Aleluia, aleluia
Căci Isus m-a mântuit! :/




song 1913

Zi de zi Isuse drag
Te-aşteptăm să vii nou
În curând te vom vedea
Strălucind, venind pe nori.

/: Cum să-ţi mulţumesc Isuse,
Cum aş putea
Pentru jertfa de pe crucea
Din golgota : /
/ : Te aşteptăm : / x 4

Zi de zi ne-apropiem
Când vom pleca spre ţara sa
Îngerii şi-ai tăi copii
Toţi în corturi vom cânta.

Va veni şi ziua când
Veşnic ne vom bucura
Sus în ţara fără nori
Îmbrăcaţi în slava sa.

Toţi acei ce l-aţi primit
Pe Isus în inimă
În curând toţi vom pleca
Dar acum cântaţi aşa:




song 1914

Zi de zi din fântâna mântuirii
Am să ‘nalț fericit un cântec nou,
Și slavă Îți voi da căci m-ai aflat
Și din durere și iad m-ai salvat.

Vreau să spun că păcatele-s iertate,
Să vorbesc despre cugetul curat,
De sângele preasfânt, de crucea Ta,
De boldul morții frânt, vreau să cânt!

Domn al iubirii, Mântuitor slăvit,
Tu ești viața mea, adevărul,
Calea către veșnicii.
Tu ții în mână mersul istoriei,
Domn al cerului, Tu, Luceafăr viu,
Peste tot Tu vei domni.

Vrednic ești, voi cânta în veșnicie,
Tu, Isus, Mielul cel neprihănit,
Cu miile de mii Te voi slăvi
În sfinte și cerești armonii.




song 1915

Zi de zi mergând pe cale, frate credincios
Cântă-I laude întruna Domnului Hristos.
Fii voios că-n oastea sfântă eşti şi tu chemat
De aceea-ntotdeauna cântă ne-ncetat.

/: Cântă :/ ca David, /: cântă :/ aşa
Tot iadul când cânţi tu să se înfioare
Să fugă satana cu toată-armata sa.

Ne-încetat să-nalţi spre ceruri zi de zi cântări,
Chiar de eşti în clipe grele şi prin încercări
Nu uita: Pavel şi Sila au cântat şi-n greu
Şi din ceruri izbăvirea le-a dat Dumnezeu.

Cântă, frate, cântă, soră, să răsune-n zări
Laude şi osanale până-n depărtări!
Pentru Împăratul nostru care-a biruit
Să cântăm cu toţi: „mărire”, căci ne-a mântuit





song 1916

Zi de zi privim spre Cer cu nerăbdare
Privirile spre nori le aţintim
Înserarea peste noi adânc coboară
Şi soarele-i aproape de-asfinţit.

Dar noi ştim că-n ceruri sus 
Avem un Tată
Care pentru El ne vrea cu orice preţ
Ne punem azi în El 
Nădejdea noastră toată...
La adăpost vor fi a noastre vieţi !

Cei ce astăzi au a lor candele goale
Să-şi cumpere ulei cât mai e timp
Când Dumnezeu va-nchide’
a Raiului poartă
Să o deschizi nicicum nu vei putea.

Astăzi Domnul încă iartă orice vină
Să vii acum la El cât mai e timp
Nu mai sta că timpul este pe sfârşite
Întoarce-te chiar azi din al tău drum.




song 1917

Zi după noapte grea, bine la rău
Tării în slăbiciuni dă Domnul meu
Dulce după amar, speranţă am
După luptă ajung l-al meu liman.

Snopi după muncă grea, dor împlinit
Pacea ce-o căutam mi s-a ivit.
Lacrima s-a uscat, cânt fericit
Căci pe Isus de-acum eu L-am găsit.

După al nopţii chin, eu voi gusta
Pacea în cerul Lui, la dreapta Sa.
Acolo tu nu vrei să ne-ntâlnim?
În jurul lui Isus pe veci să fim?




song 1918

 Zidurile ‘nalte de la Ierihon,
/:Zidurile ‘nalte de la Ierihon,
Nu se vor zidi din nou :/

În cetatea Ierihon trăia
Un popor care nu se temea
De Domnul şi a trebuit
Ca să fie nimicit.

Israel nu s-a luptat
Într-un glas cu toţii au strigat
În Dumnezeu ei s-au încrezut
Şi zidurile-au căzut.

N-am dărâmat noi zidurile
Am strigat "O, Doamne" !
În Domnul noi ne-am încrezut
Şi zidurile-au căzut




song 1919
Zilele trec ca şi gândul,
Anii vieţii trec în şir,
Iar, pe plaiurile vieţii,
/:Zi de zi se ţese un fir.
Pe războiul vieţii tale,
Fire albe s-au urzit,
Hristos Domnul, cu a Lui mână,
Firul tău l-a năvădit.:/

Deci, ai grijă şi veghează
La orice faptă şi cuvânt,
Căci suveica mereu ţese
În pânza vieţii, rând pe rând.
/:Când tu cercetezi săracul,
Şi un bine ai făcut,
Fire albe şi curate,
În pânza vieţii, ai ţesut.:/

Pe cărarea vieţii tale,
Ţese întruna, dragul meu,
Firele de rugăciune
Şi cântări lui Dumnezeu.
/:Pânza vieţii e o taină,
Ea cuprinde mersul tău:
Tot ce faci în lumea asta,
De faci bine, de faci rău.:/

Nu uita căci, poate mâine,
Firul tău se va găta;
Din războiul vieţii tale,
Pânza ta se va lua.
/:Vei vedea, în veşnicie,
Ce ai lucrat jos pe pământ;
Pânza vieţii îţi arată
Orice faptă şi cuvânt. :/




song 1920

Ziua aşteptată a celor drepţi va fi,
Când ceasul încercării va veni,
Când cu slavă mare Domnul va veni!
Dar pe tine cum te va găsi?

„Pregăteşte-te! Pregăteşte-te!
Ca să Îl întâlneşti pe Dumnezeu!”
 Strigă Duhul Sfânt: „Pregăteşte-te
Israele, tu, poporul Meu!”

Prin Amos proorocul, Domnul a vorbit
La poporul Lui, care L-a iubit.
Dar pe căi deşarte încă rătăceau,
Şi Cuvântul Sfânt nesocoteau.

Căci acelaşi glas strigă neîncetat,
Omule ce stai azi în păcat.
Ziua răsplătiri s-a apropiat,
Când nimeni nu va mai fi scăpat.




song 1921

Ziua cea de azi s-o faci ziua bucuriei,
De cu zori tu să îi îmbraci mantia făcliei,
Şi să îi pui pe cap cununi, stelele iubirii,
Iar în poală să îi aduni roadele sfinţirii.

Râvnitor tu să îi veghezi clipele preasfinte,
Fără pierderi să o aşezi Domnului înainte.
Prin trăirea ta să o ai, prietenă, curat,
Pentru atunci când o să stai drept, la judecată.

Ziua cea de azi să o faci zi de sărbătoare,
Pentru Dumnezeu să o îmbraci în podoabe rare!
Şi să te însoţească în veci dulcea ei lumină,
Fericirea să o petreci, plină, tot mai plină.





song 1922
Ziua Domnului soseşte, Sionul se pregăteşte
/:Cu haină de mireasă, cu ulei în candelă
Să-L întâmpine pe Mire când vine.:/

O ce clipă fericită, când mireasa-i pregătită
/:Cu toată podoaba sa, ca să înceapă nunta
Cu Mirele împărat, adorat.:/

Doamne, de când e lumea, n-a fost nuntă ca a Ta
/:Cu sunet de trâmbiţă să plutească în slavă
Pe aripi de nori albiţi, în veşnicii.:/

La această nuntă mare bucurii nepieritoare
/:Oştile cerurilor, toată, vor cânta în cor
Iar mireasa va cânta cântarea sa.:/

Cântare deosebită ce n-a mai fost auzită
/:Cântare de salvare, de mare bucurie
Ce îngerii n-o ştie să o cânte:/

Sunetul cântărilor umple nunta nunţilor;
/:Ca sunet de ape multe se-aud corurile sfinte
Ce-L măresc pe Împărat ne-ncetat.:/




song 1923

Zorile au sosit, Trâmbiţa va suna,
Ce e scis în Cuvînt s-a-mplinit,
Pentru cei pregătiţi ce-au vegheat pururrea
Şi aşteaptă pe Mirele iubit!

/: Aleluia! Aleluia!
Cântă corul fericit şi mântuit.
Aleuia! Aleluia!
Cântă vesel că Isus i-a  mîntuit. :/

Cei ce-aud Trâmbiţa într-o clipă s-or schimba
Când Isus pe nume îi va chema,
Şi-nspre cer vor zbura, toţi în alb îmbrăcaţi.
Va răpi Dumnzeu Biserica!

Cei ce sunt sigilaţi şi-au fost plini de Duhul Sfânt
Hainele în Sânge şi-au spălat
Prin Isus au luptat, pe Satan biruind,
Lor cunună de aur li s-a dat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog